monitorulcj.ro Menu

Sport

Transilvania Rally, cursa spre „infern”

După ce în 2013 Florin Tincescu a accidentat mortal un bătrân, în acest an nu mai puțin de 15 echipaje au abandonat la Transilvania Rally.

Transilvania Rally pare o cursă a „morții”. Deși organizatorii și-au luat măsuri de precauție, raliul Clujului s-a soldat cu numeroase victime în ultimii doi ani. În 2013, un echipaj din Ungaria a fost implicat într-un accident în cadrul unei probe PS 4, desfăşurată în zona Tarniţa, maşina lor ieşind în decor. În urma impactului, pilotul Kohazi Karoly a suferit un traumatism cranio-cerebral de gradul 1 cu amnezie retrogradă. Acesta, împreună cu copilotul Soos Istvan, au fost duși de urgență la spital și supuși mai multor investigații.

Mașina lui Marișca, la un pas de explozie

Și Bogdan Marișca a văzut moartea cu ochii. Mașina în care se afla pilotul NRA a fost la un pas de explozie, după ce a luat foc în timpul cursei. „Am luat foc și am avut noroc cu localnicii din Răchițele. Ei m-au ajutat, doi stăteau în apa până la genunchi și doi aruncau apă cu galeți pe mașină. Noi nu reușisem să stingem focul cu extinctoarele, foc provocat de vapori scurși din filtrul de benzină care au explodat când am oprit. Nu a fost deloc plăcut, eu chiar am scos telefonul din ea și așteptam să explodeze. Am avut noroc însă cu oamenii de acolo, care știu să se mobilizeze când este cazul”, a mărturisit Marișca.

Un an de cercetări fără niciun rezultat

Tot în 2013, Florin Tincescu a accidentat mortal un bătrân în timpul unei probe speciale din localitatea Agârbiciu. Bărbatul în vârstă de 73 de ani a decedat înainte ca ambulanţa să ajungă la faţa locului. Organizatorii au susținut atunci că bărbatul se afla într-o zonă interzisă publicului atunci când a fost lovit de mașina condusă de pilotul de la Napoca Rally Academy. Polițiștii din Huedin au întocmit un dosar penal pe numele tânărului pilot. Deși a trecut un an de la tragicul accident, dosarul se afla încă în faza de cercetare. „Dosarul este în lucru la serviciul rutier din Poliția Huedin. Când vor fi finalizate cercetările Parchetul va da o soluție”, a explicat procurorul Petru Secan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, pentru Ziar de Cluj.

Au evitat traseul de anul trecut

Ca măsură de precauție, ediția din 2014 nu s-a desfășurat pe traseul unde s-a petrecut tragedia. „Din câte știu, proba respectivă este suspendată, așa au în regulament. Timp de trei ani nu mai merg pe traseul unde au fost accidente. În ceea ce privește siguranța, trebuia să fie mai bine organizați, și eu am stat în locul acela unde a fost accidentul. A fost un eveniment nefericit și nici până în ziua de astăzi nu s-a rezolvat nimic, nu s-a ajuns nici măcar în faza de proces”, a precizat primarul comunei Căpușu Mare, Gheorghe Iancu.

Noi victime

Deși sperau ca ediția din acest an să fie lipsită de evenimente neplăcute, organizatorii au trecut însă prin mari emoții. Nu mai puțin de 15 abandonuri au avut loc la Transilvania Rally 2014. Printre echipajele care au ieșit în decor s-au numărat Bogdan Marişca/Marc Banca, Adrian Raspopa/Cătălin Grigoriu, Andrei Pop/Bogdan Alexandru și Nicolae Stanciu/Georgios Ladopoulos. Ultimii au fost transportați de urgență la spital, în urma ieșirii în decor. Stanciu a suferit o accidentare la genunchi, iar copilotul grec a fost diagnosticat cu o fractură de stern și o fractură a coastei 1.

Delecour, campion

Transilvania Rally 2014 a fost câștigat de echipajul Francois Delecour/Dominique Savignoni. Podiumul a fost completat de Edwin Keleti/Botond Csmortani și Dan Gartofan/Eugen Rotaru. Simone Tempestini (4), Manfred Stohl (5), Marco Tempestini pe (6), Sebastian Barbu (7), Gergo Szabo (8), Andrei Cașcaval (9) și Rareș Tomița (10) sunt piloții care au terminat în puncte, la general, ediția din acest an a cursei de la Cluj.