monitorulcj.ro Menu

Sport

Veselovsky, încă doi ani la „U” Cluj. Ce se va întâmpla cu Szilagyi

Sursa foto: universitateacluj.ro

Robert Veselovsky (foto) rămâne la „U” Cluj. Portarul slovac a semnat pe doi ani cu gruparea patronată de Florian Walter.

„Este o mare bucurie pentru mine să îmbrac tricoul Universităţii şi mă bucur că voi face parte din acest club şi de acum înainte. Abia aştept reîntâlnirea cu fanii şi cu provocările care ne aşteaptă în noul sezon”, a declarat Veselovsky, după semnarea contractului.

De asemenea, conducerea echipei clujene i-a propus lui Zsolt Szilagyi, fotbalist care în întreaga sa carieră a îmbrăcat doar tricoul alb-negru, să ocupe o funcţie în cadrul clubului, în departamentul administrativ sau tehnic.

„Dorim ca asemenea unor alţi fotbalişti mari înaintea lui, care au activat la cluburi de mare tradiţie, „Sisi” să rămână alături de Universitatea Cluj pentru a ne sprijini în continuare cu experienţa acumulată ca jucător şi, foarte important, cu determinarea pe care a arătat-o de-a lungul carierei. Îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru club şi îi urăm succes în tot ce va realiza în continuare la Universitatea”, au declarat șefii trupei ardelene.