monitorulcj.ro Menu

Sport

Baschetbaliștii de la „U" Mobitelco nu renunță la luptă: „Ne vom da viața pe teren!”

Chiar dacă vor evolua pe terenul Ploieștiului, baschetbaliștii de la „U” BT Mobitelco sunt optimiști că vor ajunge în finala Ligii Naționale de baschet masculin. Scorul la general după primele patru meciuri e 2-2.

„U” BT Mobitelco a ratat o șansă uriașă de a tranșa seria cu CSU Ploiești. După ce și-a adjudecat un meci în deplasare, formația clujeană putea să obțină biletele în finală chiar în fața propriilor suporteri, însă minunea nu s-a mai produs. Trupa pregătită de Dorin Pintea a câștigat partida cu numărul trei, dar a pierdut dramatic meciul patru. Prahovenii s-au impus cu 87-85, grație greșelilor în lanț ale clujenilor pe final de joc.

„Am pierdut pe mâna noastră”

Eșecul „studenților” i-a lăsat un gust amar lui Dorin Pintea. Tehnicianul e conștient că elevii săi au irosit o oportunitate foarte mare de a se califica în finala LNBM. „Am pierdut pe mâna noastră. Noi am greșit de patru ori pe final și am pierdut meciul. Îmi pare foarte rău, dacă ar evolua bine toți jucătorii, nu ne-ar sta nimeni în cale. Băieții sunt foarte supărați, toată lumea e supărată”, a declarat dezamăgit antrenorul clujean.

„Orice e posibil”

Pintea nu dezarmează însă. Tehnicianul speră ca jucătoriii săi să se autodepășească la fel cum au făcut-o în primul duel, câștigat de universitari într-o manieră categorică. „Ne dorim să ne calificăm în finală. Încă nu e nimic pierdut, orice e posibil. Mergem luni să câștigăm. Ne vom da viața pe teren pentru a ne atinge obiectivul”, a transmis Pintea, aflat la prima sa experiență ca antrenor principal.

„E o prostie din partea federației”

Meciul decisiv se joacă mâine, la nici 72 de ore de la ultimul duel. Oficialii clujeni au fost deranjați de faptul că între cele două jocuri a existat foarte puțin timp de pregătire și recuperare. „Se pare că Oradea și Mureș au putut juca cu pauză, dar nu și noi. Baschetul trebuie promovat și este foarte bine că meciul va fi transmis la televizor. Faptul că se joacă la 72 de ore este la fel de rău sau la fel de bine atât pentru ei, cât și pentru noi. Pentru noi este mai rău că nu suntem cu atâtea valori în echipă, dar cred că suporterii o să fie plăcut surprinși de ce forțe vom avea la ora jocului”, a susținut Mircea Cristescu, președintele executiv al universitarilor.

„E o prostie din partea federației. Nu poți să pui un astfel de meci, mai ales în semifinală, așa de aproape de meciul patru. Din punctul acesta de vedere, oricine ajunge în finală, Cluj sau Ploiești, avantajată este Oradea, pentru că a avut mult timp de odihnă. Este o diferență prea mică între jocuri, e normal ca jucătorii săs e odihnească, nu sunt roboți. S-a văzut pe final că atât noi, cât și echipa de la Cluj eram foarte obosiți”, a răbufnit Alexandru Iacobescu, managerul Asesoftul, conform totalbaschet.ro.

Meciul decisiv dintre CSU Asesoft Ploiești și „U” BT Mobitelco are loc luni, de la ora 20.00.