Sport

Scenariu incredibil! CFR poate să prindă Europa!

Formația din Gruia ar putea ajunge în cupele europene dacă Dinamo nu va primi dreptul de a evolua în această competiție din cauza datoriilor.

Cu două etape înainte de final, CFR ocupă locul 6 în clasament, la 5 lungimi de „câini”, care se situează două poziții mai sus.

Fanii CFR-ului exultă. Suporterii „vișiniilor” mai speră ca echipa să prindă un loc ce duce într-o cupă europeană. Deși matematic au șanse destul de mici, feroviarii mai pot ajunge în Europa. Cum e posibil acest lucru? Clujenii pot beneficia de excluderea lui Dinamo din competiție din cauza datoriilor. Cum Vaslui, ocupanta locului 5, nu a primit licența pentru Liga I, ardelenii s-ar putea trezi în cupele europene chiar de pe locul șase în cazul în care Dinamo nu își va șterge datoriile către Fisc. Trupa din Ștefan cel Mare are de achitat 250.000 de euro până la 25 mai. În caz contrar, UEFA nu le va permite să evolueze în Europa.


„Vrem în Europa, dar nu prin excluderea lui Dinamo”

Vasile Miriuță a recunoscută că și-ar dori calificarea în cupele europene, dar nu prin excluderea lui Dinamo. „Ne dorim să jucăm în Europa League, de asta am venit aici, deși nu mi-a fost pus acest obiectiv. Orice e posibil. Nu-mi doresc așa ceva pentru Dinamo, nu e bine pentru fotbalul românesc, dar să vedem ce se va întâmpla. Important e să jucăm aceste ultime două meciuri la victorie și să adunăm 6 puncte”, a transmis tehnicianul clujenilor.

Vor rămâne fără piesele de bază

În cazul în care acest scenariu se va îndeplini, CFR va avea o misiune infernală în Europa League. Formația din Gruia se va despărți în vară de o serie de jucători importanți, printre care Mario Felgueiras, Rui Pedro, Djokovic și Felice Piccolo. De asemenea, Rada, Maftei și Batin se află la final de contract, iar șefii din Gruia nu se grăbesc să le prelungească angajamentele. Chanturia, Denilson Gabionetta și Robert Maah au plecat deja de la echipă. „Sincer, nu știu ce se va întâmpla din vară la CFR Cluj. Ne vom aduna cu toții zilele viitoare și vom vedea pe cine ne putem baza. Îmi doresc ca Maftei și Rada să rămână, sunt jucători foarte buni, vreau ca jucătorii tineri să poată să crească lângă ei”, a precizat Miriuță. „Am avut niște discuții cu Maftei și o să mai avem. Până pe 21 o să purtăm discuții cu jucătorii. Pot să vă spun că Vasile Miriuță rămâne la noi”, a dezvăluit Iuliu Mureșan.


„Cadu e mai special”

Pe lista plecărilor se află și Ciprian Deac și căpitanul Ricardo Cadu. Ultimul ar putea ajunge în Rusia, la Tom Tomsk, în timp ce primul e dorit de Răzvan Lucescu, la Petrolul. „Cadu mai are contract încă un an. El este într-o altă categorie dintre jucătorii care mai sunt la club. E la categoria foarte grea, pentru că a câștigat opt trofee, a mai jucat și două finale, în plus e un jucător emblematic, care a atins borna 200 de meciuri în Liga I pentru CFR”, a explicat președintele clubului feroviar.

Salarii doar de 8.000 de euro

Tot din vară, șefii clujenilor s-au gândit să impună și un plafon salarial. Nu vor mai exista salarii de peste 300.000 de euro pe an. „Domnul Paszkany știe mai bine ce buget vom avea. El este patronul și el decide. Mi se pare totuși că 8.000 de euro nu sunt de aruncat pe vremea asta de criză. Eu zic că e un salariu bun, mai ales dacă se vor da și bonusuri, pentru că peste tot se plătește performanța”, a susținut Miriuță. „Arpi n-a fixat un plafon salarial la echipă. Bugetul l-am restrâns și-l mai restrângem, dar nici vorbă despre așa ceva. Sunt jucători care au moștenit salariul din perioada Champions League, iar unii au luat bani degeaba. Asta trebuie să mai reglementăm. Eu am mare încredere în jucători. Clar nu mai suntem la nivelul pe care l-am arătat în Champions League, dar la nivelul la care suntem acum am jucat foarte bine și trebuie să-i felicităm pe băieți. E meritul lui Miriuță că CFR-ul a început să joace și să adune puncte. Sunt mulțumit. Suntem pe locul 6 și sperăm la un loc de UEFA. Sunt mulțumit și de acest loc 6, după evoluția din prima parte”, a completat Mureșan.


„Eu am mai spus. Accept orice salariu pentru a rămâne la CFR. Aștept oferta de prelungire. Dacă nu vor dori, ne dăm mâna și asta este”, Vasile Maftei, fundaș CFR Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter