Sport

FOTO: Spor(t) la plantat puieți!

Handbalistele de la „U” Jolidon au trecut la munca de jos. Universitarele s-au trezit cu noaptea în cap pentru a participa la acțiunea de plantare de copaci în zona industrială a Clujului.

Horațiu Pașca a dat tonul începerii plantării puieţilor în zona Bulevardului Muncii. Îmbrăcat în haine de sport, antrenorul „studentelor” a fost cel mai harnic dintre toți. Bistrițeanul nu a scăpat niciun moment lopata din mână, plantând numeroși puieți.

Mulțumite de isprava lor

Nici elevele sale nu s-au lăsat mai prejos. Jucătoarele clujene au sădit zeci de pomi în „Pădurea Tineretului”, iar la final s-au declarat mulțumite de isprava lor. „E un proiect atractiv la care am participat împreună cu echipa. Ne bucurăm că am avut puțin timp liber pentru a participa la această actiune a clubului, deoarece ne place să credem că putem răsplăti și ajuta natura care ne oferă zilnic atât de multe. Sper că o să revenim pentru a vedea arborii cum cresc, să îi îngrijim, dar și să plantăm alții în viitorul apropiat”, a declarat Andreea Tetean pentru Monitorul de Cluj.


Pe locul 5

„U” Jolidon a încheiat sezonul regulat pe locul 5 în clasament, iar în play-off va juca împotriva Coronei Brașov. Formația clujeană își va face încălzirea pentru play-off în Cupa României, unde va întâlni pe Neptun Constanța. Competiția se va desfășura în perioada 23-27 aprilie.

La acțiunea inițiată de către Primăria Clujului au participat toți sportivii de la CSU. 10.000 de arbori au fost plantați și în acest an în „Pădurea Tineretului”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter