monitorulcj.ro Menu

Sport

Bilete la meciul România - Argentina vor fi puse marți în vânzare

Suporterii îşi vor putea procura, începând de mâine, bilete la meciul amical România – Argentina de la casele de bilete ale Arenei Naţionale.

În perioadele 25-28 februarie şi 3-4 martie, casele vor fi deschise în intervalul orar 11.00-19.00, iar în 1 martie, cumpărarea biletelor va putea fi efectuată între orele 11.00 şi 15.00.

În ziua meciului, tichetele pot fi achiziționate în fusul orar 11.00-21.00. Casele de bilete vor fi închise duminică, 2 martie.

Procesul de vânzare online va continua până la 3 martie, ora 12.00, pe site-urile specializate www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro și www.biletoo.ro.

Prețurile tichetelor de acces variază între 30 și 800 de lei.

Iată lista completă a prețurilor:

VIP 1– 800 lei
VIP 2 – 600 lei

CATEGORIA I – 120 lei:
- Tribuna I, Inelul 2
- Tribuna a II-a, Inelele 1 și 2

CATEGORIA A II-A
- Tribuna a II-a, Inelul 1 – 80 lei
- Tribuna I, Inelul 3 – 60 lei
- Tribuna a II-a, Inelul 2 – 60 lei
- Tribuna a II-a, Inelul 3 – 50 lei

CATEGORIA A III-A
- Tribuna I, Inelul 3 – 50 lei
- Tribuna a II-a, Inelul 3 – 40 lei
- Peluzele, Inelul 1 – 40 lei
- Peluzele, Inelul 2 – 40 lei

CATEGORIA A IV-A
- Peluzele, Inelul 3 – 30 lei

Partida are loc în 5 martie, de la ora 21.00, pe Național Arena.