monitorulcj.ro Menu

Sport

„U” BT Mobitelco, eliminată din Cupă. Pintea și-a prezentat demisia!

„U” BT Mobitelco a ratat calificarea în Final Four-ul Cupei României în dauna celor de la BCM U Pitești.

Învinși în manșa tur, clujenii sperau să refacă handicapul de 15 puncte (69-84) în returul de la Cluj. Planurile lor au fost date însă peste cap de oaspeți, care au reușit să-și adjudece victoria la capătul celor 40 de minute, scor 75-63 (27-19, 13-23, 15-16, 20-5).

Mai mult, universitarii au reușit contraperformanța de a înscrie doar cinci puncte în ultimul sfert, compromițându-și astfel șansele la accederea în Final Four.

Dezamăgit de eșecul cu Pitești, Dorin Pintea a anunțat că va renunța la cârma "studenților". Tehnicianul și-a prezentat demisia la finalul partidei. Oficialii echipei de pe malul Someșului vor decide în aceste zile pe cine vor numi în funcția de antrenor principal.

Marcatori „U” BT Mobitelco: Baciu 16p, Silvășan 14p, Lalovic 12p, Hargrove 12p, Sparks 5p, Cuic 2p și Medvedji 2p.