monitorulcj.ro Menu

Sport

Un jurnalist deghizat în preot a încercat să intre în camera de spital a lui Schumacher

Un jurnalist deghizat în preot a încercat, fără succes, să pătrundă în camera în care se află fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, în spitalul din Grenoble, informează presa germană, citată de The Guardian.

Potrivit The Guardian, ataşatul de presă al lui Schumacher, Sabine Kehm, a declarat pentru Die Welt că un astfel de incident a avut loc. "Se pare că un jurnalist îmbrăcat ca un preot a încercat să intre în camera lui Michael. Nu mi-aş fi imaginat vreodată că se poate întâmpla aşa ceva", a spus Kehm.

După ce s-a descoperit că bărbatul nu era un preot, el a fost escortat în afara spitalului.

În conferinţa de presă susţinută de medicii francezi marţi, neurochirurgul Gerard Saillant, apropiat al lui Schumacher, le-a cerut jurnaliştilor să nu îi incomodeze pe cei din personalul spitalului abordându-i pentru interviuri.

"În numele Corinnei (n.r. - soţia lui Schumacher), vreau să vă rog să nu puneţi presiune asupra noastră. Nici asupra noastră, nici asupra familiei. Cel mai bine îl puteţi ajuta pe Schumacher să câştige această luptă dificilă lăsându-i pe doctori în pace. Nu vă ascundem nimic", a spus Saillant.

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, care a fost rănit grav într-un accident la schi, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost operat pentru a doua oară, în noaptea de luni spre marţi, au anunţat medicii de la spitalul din Grenoble, în care este internat germanul.