monitorulcj.ro Menu

Sport

Pițurcă: „Avem doar varianta victoriei“

România va juca mâine seară împotriva Estoniei, în ultimul meci din preliminariile CM 2014 Brazilia. Selecționerul Victor Pițurcă afirmă că „tricolorii“ trebuie să câștige acest meci fără să dea emoții suporterilor .

Selectionerul Victor Piturca

Echipa națională a României trebuie să învingă Estonia în meciul de marți seara pentru a se califica la barajul pentru CM 2014. Soarta „tricolorilor“ nu depinde doar de ei, pentru a ajunge la baraj trebuie ca Olanda să nu piardă meciul din deplasare cu Turcia. Înaintea ultimei etape, România are golaveraj +5, iar Turcia +9, astfel că „tricolorii“ se pot califica la baraj și în cazul în care turcii înving Olanda, iar ei fac scor cu Estonia și depășesc golaverajul „otomanilor“.
Victor Pițurcă a spus înainte de meciul cu Estonia că elevii săi trebuie să fie mai pragmatici, să fructifice mai des ocaziile. „Noi avem acum doar varianta victoriei şi aşa am şi pregătit jocul. Sper să reuşim şi să câştigăm de-o manieră în care să nu avem emoţii. Dacă vor fi şi goluri multe, va fi foarte bine. Asta ar însemna însă să fructificăm măcar 90 % din ocaziile pe care le avem, pentru că în meciul cu Andorra am ratat 70 % și am concretizat doar 30 %“, a spus Pițurcă.
Selecționerul a mai apreciat că Estonia nu este o forță în fotbal, dar este o echipă imprevizibilă. „Estonia nu este o echipă foarte valoroasă, dar este imprevizibilă. În campania trecută au ajuns la baraj, dar acum nu au mai avut acelaşi randament. Cu Olanda, era să producă o surpriză şi tratează fiecare meci la fel. Nu sunt îngrijorat, dar sunt preocupat. E o muncă de doi ani şi jumătate practic şi ar fi foarte bine să se termine cu o calificare la baraj. Sunt convins că mâine vor fi mulţi suporteri. Înaintea meciului cu Ungaria, tensiunea a fost mai mare, dar a fost alt tip de tensiune“, a mai spus selecționerul.

„Olanda e obligată să câștige“

Pițurcă a declarat referitor la meciul dintre Turcia și Olanda, că batavii sunt o echipă de top și sunt obligați să câștige, pentru a fi cap de serie la competiția din Brazilia. „Olanda e o echipă de top, dintre cele mai bune din lume. Sunt obligați să câștige, dar în același timp și Turcia poate câștiga jocul. La Amsterdam au reușit o partidă foarte bună, dar până la urmă au pierdut jocul. La Istanbul, pot reuși o partidă bună, și să câștige. Dacă vor câștiga merită să ocupe locul 2. Noi nu am câștigat, din păcate, cu Olanda“, a declarat Victor Piţurcă.
România va juca marți seara, de la ora 21, pe Arena Națională, împotriva Estoniei. La aceeași oră, se va juca la Istanbul meciul dintre Turcia și Olanda, iar la Budapesta cel dintre Ungaria și Andorra.

Clasamentul Grupei D înainte de ultima etapă:

1. Olanda    25 p
2. Turcia    16 p
3. România    16 p
4. Ungaria    14 p
5. Estonia    7 p
6. Andorra     0 p