Sport

Ganea: „Ne-am îndeplinit obiectivul“

<p><strong><img src="documente/stories/ionel ganea.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Ionel Ganea, actual antrenor al Universității Cluj și fost jucător al Rapidului, a declarat că îi pare rău de situația în care a ajuns formația din Giulești.</strong>

Universitatea Cluj și Rapid au jucat luni seara în „derby-ul insolvenței“, pe stadionul Giulești din Capitală. Clujenii au obținut cea mai clară victorie a lor din acest sezon, 4-1, luându-și revanșa după ce în tur au cedat cu 1-2 acasă.

Ionel Ganea, tehnicianul „studenților“, a declarat după meci că echipa sa și-a îndeplinit obiectivul în acest sezon și speră că oficialii vor reuși să câștige la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane dreptul de a evoluat și în sezonul 2013-14 în Liga 1. „Ganezul“ a mai precizat că îi pare rău de Rapid, echipa la care a evoluat în două rânduri. Giuștenii vor evolua în sezonul următor în ligile inferioare, întrucât nu au primit licența pentru Liga 1 și nu mai au șanse să o obțină nici la TAS, deorece judecătorii nu au aprobat planul de reorganizare al clubului. „Putem spune acum că într-adevăr am reușit să îndeplinim obiectivul impus de club. Sincer, îmi pare rău de clubul Rapid, de jucători, pentru că, părerea mea, în condițiile care le-au avut, s-au descurcat foarte bine. Este dureros să vezi Rapidul că dispare din fotbalul românesc! Eu și băieții nu ne putem bucura de această victorie. Mai ave două meciuri, le tratăm la fel de serios pe amândouă, iar conducerea clubului luptă în continuare pentru a ne menține în prima ligă. Mai avem o cale de atac, dacă miercuri se aprobă acest plan de reorganizare, până la finalul campionatului o să avem un răspuns de la TAS. Nu mă pot bucura pentru această victorie, am jucat împotriva unei echipe care nu mai avea nici o motivație, iar jucătorii suferă foarte mult“, a spus Ganea la DolceSport.

abonare newsletter