Sport

Ionuţ Iftimoaie, noul director al Clubul Sportiv Metrorex

<p><strong>Ionuţ Iftimoaie, sportivul cel mai titrat din competiţiile Supercombat, a preluat, începând de vineri, 1 februarie, conducerea Clubului Sportiv Metrorex, se arată într-un comunicat de presă. </strong>

În carul unei conferinţe de presă, la care au participat membri ai Biroului Executiv ai USL Metrou şi ai conducerii Clubului Sportiv, s-a semnat Protocolul prin care sportivul din K1, Ionuţ Iftimoaie a devenit director general al CS Metrorex. Documentul a fost semnat în prezenţa preşedintelui executiv al clubului, Florian Crişu, al celorlalţi membri din BEX, al promotorului celebrei Gale K1 la nivel mondial, Eduard Irimia, dar şi a marelui fotbalist şi antrenor Ioan Andone, precizează comunicatul.

''Prin această colaborare ne dorim să descoperim şi să promovăm noi talente în acest domeniu sportiv, atât din ţară, cât şi din străinătate. Ne dorim ca membrii noştri de sindicat să găsească în mişcarea sportivă un mod de relaxare şi de încărcare a bateriilor pentru activitatea lor profesională'', a declarat Ion Rădoi, preşedinte al USL Metrou, care a anunţat, în cadrul întâlnirii cu presa, încheierea unui Protocol de principiu cu Eduard Irimia, care prevede înfiinţarea în România a unei Academii a sporturilor de contact.

Ultimele Stiri
abonare newsletter