Sport

Vulturar s-a întâlnit cu suporterii Universității

<p><strong><img src="documente/stories/suporteri u cluj.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Florin Vulturar a participat la finalul săptămânii trecute la o întâlnire cu fanii Universităţii Cluj. </strong>


Reprezentantul Alexandrion Grup, Florin Vulturar, a declara azi că suporterii Universității Cluj sunt serioși și se implică activ în viața echipei. „Suporterii sunt oameni foarte serioşi şi implicaţi. Am avut o discuţie cu ei şi suntem foarte dispuşi să ne implicăm la echipă, dar momentan suntem ţinuţi pe loc de factori independenţi de voinţa noastră. Nu am dat un termen, dar nu putem aştepta nici noi la infinit. În acest moment, nimeni de la Alexandrion nu este implicat în vreun fel la actuala echipă. Noi, cu noul proiect, am dori să începem după ce vor fi rezolvate toate problemele cu vechea societate. Dacă se va realiza proiectul nostru, antrenorul Stelian Gherman va fi implicat în el, vom vedea sub ce formă“, a precizat Vulturar.
Stelian Gherman, fost jucător şi antrenor la „U“ Cluj, nu a dorit să comenteze actuala situaţie de la echipă. „Vom vedea ce va fi. Momentan, lucrurile sunt complicate, dar nu se pune problema ca eu să vin acum la echipă“, a precizat Gherman, conform Mediafax.


Ultimele Stiri
abonare newsletter