Sport

„Studenții“ vor o victorie la Iași

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/01/05 iasi u.jpg" border="0" align="right" />În această seară Universitatea Cluj va juca în deplasare la CSMS Iași, într-o partidă din cadrul etapei a 14-a a Ligii 1. </strong>


„Șepcile roșii“ își doresc o victorie în meciul de la Iași pentru a se îndepărta de zona periculoasă a clasamentului.

Universitatea Cluj a jucat destul de bine în ultimele două meciuri, în deplasare cu FC Vaslui și acasă cu Oțelul Galați, însă a obținut un singur punct, în urma remizei cu formația de la malul Dunării. În etapa a 14-a a Ligii 1, „studenții“ vor da piept cu altă echipă din Moldova, însă una mult mai modestă decâte precendentele, CSMS Iași. „Alb-negrii“ își doresc un succes în partida de la Iași, iar acest lucru pare la îndemână, întrucât echipa de sub Copou are o singură victorie în acest sezon, pe teren propriu în fața „lanternei roșii“ CS Turnu Severin.
Aurelian Băbuțan, directorul sportiv al Universității Cluj, crede și speră că formația sa se va impune în meciul de la Iași. „E un meci de șase puncte, foarte important atât pentru Universitatea cât și pentru CSMS Iași. Noi nu concepem decât victoria, vrem să obținem cele trei puncte. Marius Popescu a pregătit bine echipa, am făcut meciuri bune în ultima perioadă, sper să continuăm tot așa. Am avut și neșansă la meciurile cu Vaslui și Oțelul, dar sper că șansa va fi și de partea noastră în acest sezon“, a declarat Aurelian Băbuțan pentru Monitorul de Cluj. De cealaltă parte, Florin Prunea, președintele executiv al CSMS Iași, a declarat că este foarte important că echipa sa să se impună în meciul cu „șepcile roșii“: „Tot ce contează pentru mine acum este să luăm trei puncte vineri în partida cu Universitatea Cluj“, a spus fostul internațional.

10 puncte între „U“ și CSMS

Înainte de confruntarea directă, „U“ Cluj se află pe locul 13 în clasamentul Ligii 1, cu 15 p, iar CSMS Iași este pe locul 17, cu doar 5 p. Meciul dintre CSMS Iași și Universitatea Cluj se va disputa pe stadionul „Emil Alexandrescu“ de la ora 21.30 și va fi tranmis în direct de DigiSport 1. De la „studenți“ vor lipsi la Iași Erico da Silva și Bogdan Pătrașcu, în urma cumului de cartonașe galbene.

abonare newsletter