Social

Calitatea vieții în Cluj, mai bună decât în New York sau Londra

Într-un top mondial al orașelor din punct de vedere al calității vieții au fost incluse două municipii din România.

Site-ul numbeo.com, creat de un inginer care a lucrat pentru Google a dat publicității un top mondial al orașelor din punct de vedere al calității vieții sau, cu alte cuvinte, orașele în care merită să trăiești. Clasamentul are 97 de poziții, locul I fiind ocupat de Zurich (Elveția) cu un indice al calității vieții de 288. Pe locul II se află Canberra (Australia), cu un indice de 286, urmat de Ottawa (Canada), Munchen (Germania) și Goteborg (Suedia).

Cluj Napoca și București sunt singurele orașe din România care apar în acest top. Clujul este situat pe locul 53 cu un indice al calității vieții de 142, în timp ce Bucureștiul ocupă locul 74, cu un indice de 83. Orașul de pe Someș se află deasupra unor metropole precum Paris (locul 63), Budapesta (locul 67), Milano (locul 69), Londra (locul 72), New York (locul 76), Shanghai (locul 78).


Clasamentul a fost realizat luându-se în considerare puterea de cumpărare, gradul de siguranță al populației, sistemul de sănătate, nivelul de poluare.

Primăria Cluj-Napoca a realizat un document amplu privind strategia de dezvoltare a municipiului pentru următorii șase ani. Ultima dată când a fost realizat un profil strategic al orașului a fost în anul 2007. De atunci până în 2012, “oraşul a trecut printr-o perioadă de dezvoltare a infrastructurii de bază şi a profilului de oraş cu potenţial în sfera de servicii publice şi private”. Principalele puncte care sunt atinse în “Strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca 2014-2020” sunt: Cluj-Napoca: Profilul strategic al orașului Cluj-Napoca: Analiză comparativă cu principalii competitor, strategii sectoriale, asociativitate și filantropie, cinematografie, incluziune socială, cultură și industrii creative, democrație participativă, demografie și resurse umane, dimensiunea europeană a Clujului, dezvoltare economică locală, e-guvernare, identitatea istorică a orașului, relația om-animal în contextul urban, educație preuniversitară, educație universitară, leadership regional, orașul diferit, marketing territorial, mediere comunitară, mediu, multiculturalism, orașul sigur, planificare spațială în cadrul dezvoltării urbane, sănătate publică, sport și comunitate, tineret, turism.


Cluj-Napoca s-a înscris în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, iar anul acesta este Capitală Europeană a Tineretului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter