Sunt Dr. Suflețel Anda, medic dermatolog, iar în cabinet văd foarte des același lucru: oameni care au avut grijă de pielea lor, au încercat produse potrivite, au avut răbdare, dar au rămas cu urme care nu se schimbă semnificativ.
Apel pentru tratarea vaccinării ca pe o prioritate imediată de sănătate publică: în România, vaccinarea atinge minimul istoric, iar aproape jumătate dintre copiii eligibili nu sunt protejați împotriva unor boli care pot avea o evoluție severă.
Sunt Dr. Condurache Alexandru, medic specialist alergologie și imunologie clinică la clinica Anastasios. În fiecare primăvară, se întâmplă același lucru: oamenii vin la consult cu aceeași frază de început, spusă calm, uneori cu un zâmbet obosit:
Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie din Cluj, aflat într-un stadiu avansat de realizare, va oferi o infrastructură medicală modernă ce va consolida capacitatea de tratament și va contribui la dezvoltarea serviciilor medicale specializate la nivel regional.
Dezinformarea din social media, desființarea vaccinării în școli și izolarea din rural duc la situații dramatice privind rujeola: mai puțin de jumătate dintre copii erau vaccinați cu prima doză, în 2025.