Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Prefecturii și a Spitalului de Boli Infecțioase au oferit detalii în legătură cu situația leprei (boala Hansen) din județ.
Pacienții vor avea dreptul la a doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. Modificarea adusă legii drepturilor pacientului se aliniază reglementărilor din alte state europene, precum Germania sau Marea Britanie.
Cadourile perfecte nu sunt neapărat cele mai mari, cele mai scumpe sau cele mai spectaculoase. Sunt cele pe care oamenii chiar le folosesc, le iubesc și de care bucură multă vreme după ce luminițele de pe brad s-au stins.
Direcția de Sănătăte Publică Cluj a reacționat, vineri, cu privire la cazurile de lepră din Cluj, după ce acestea au fost semnalate, joi, de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. „S-au luat măsuri ferme pentru limitarea oricărui risc”, transmite DSP Cluj.
Obezitatea este una dintre cele mai serioase probleme de sănătate publică, atrage atenția rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, care semnalează incidența în creștere a cazurilor în care problemele legate de greutate nu sunt gestionate corespunzător.
Un student străin, cu o potențială tulburare psihotică și care a apelat la serviciul cabinetului studențesc din Observator, a fost preluat cu întârziere de ambulanță, acuză medicul Sanda Curea. În același timp, șeful SAJ Cluj arată că pacientul a fost preluat din camera de cămin în stare conștientă și cooperant, nefiind vorba despre un Cod roșu de urgență.