Sănătate

Vaccinare anti-COVID în școli, pentru elevi. Ministrul Sănătății: „Încurajez părinții să-și vaccineze copiii, când va fi posibil”

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, sâmbătă dimineaţă, că îi încurajează pe părinţi să-şi vaccineze copiii împotriva Covid-19, atunci când acest lucru va fi posibil.

 

 


Ea a mai spus că vrea ca vaccinarea să fie continuată în mod susţinut şi a făcut un apel în acest sens la medicii de familie. De asemenea, Mihăilă speră ca un eventual val patru al pandemiei să nu reprezinte o povară pentr sistemul de sănătate, totul depinzând de ritmul de vaccinare.

 


„Toate măsurile pe care le luăm merg pentru încurajarea ritmului de vaccinare. Încercăm să ne îndreptăm încurajările şi spre oraşele mici şi mediul rural. Fac apel către medicii de familie să se implice în vaccinare. Sper că la 1 iunie vom fi cât mai aproape de această ţintă de 5 milioane, am insistat ca măsurile să fie corelate cu această ţintă. Am încurajat DSP-urile şi, împreună cu Valeriu Gheorghiţă, am ajuns la concluzia că trebuie să fim aproape de comunităţile mici. Trebuie să se formeze echipe mobile şi să se susţină vaccinarea la cabinetele medicilor de familie. Măsurile de relaxare sunt importante, restricţiile trebuie să fie acceptabile, aceste prime măsuri sunt binevenite. Acele măsuri de relaxare care privesc evenimentele cu număr mare de participanţi cred că trebuie să fie condiţionate de prezenţa persoanelor vaccinate şi voi susţine acest lucru peste tot. Sperăm că ritmul de vaccinare nu va încetini sau nu va încetini semnificativ, după aceste măsuri. Am fost de acord cu aceste măsuri, dar pentru restul măsurilor voi insista să fie văzute în funcţie de incidenţe sau cum va evolua pandemia”, a declarat Mihăilă la Știrile PROTV.

Ministrul a mai spus că încurajează părinţii să-şi vaccineze copiii, atunci când acest lucru va fi posibil.


„Luăm în calcul campanii de vaccinare oriunde vor avea succes. Voi discuta şi cu ministrul Cîmpeanu (n.r. - ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu), dar eu încurajez părinţii să aibă încredere şi să-şi vaccineze copiii când va fi posibil. Este realist să ne aşteptăm la un val patru, dar acesta să nu fie o povară pe sistemul medical. Severitatea acestui val patru depinde şi de noi şi cât de dornici suntem să ne vaccinăm. Deocamdată am solicitat spitalelor să-şi reducă numărul de paturi pentru pacienţi Covid, dar dacă va fi nevoie să se revină rapid la acestea”.

În ceea ce priveşte raportul privind decesele cauzate de covid-19, Mihăilă a spus: „Mi s-a părut normal să mă consult înainte cu Guvernul. Am comunicat toate cifrele agregate în acest raport. Este important să prevenim aceste greşeli”.


CITEȘTE ȘI

Vaccinarea anti-COVID a copiilor, posibilă în curând? Expert UBB: „Rezultatele sunt impresionante!”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter