Sănătate

Vaccinul Pfizer ar putea fi administrat an de an. Compania se gândește la o creștere a prețului

Executivii de la Pfizer au văzut o oportunitate în faptul că vaccinul produs de companie ar putea fi administrat anual, fapt pentru care au anunţat investitorii cu privire la o posibilă creştere a preţului.

 

 


Compania Pfizer va avea şansa de a creşte preţurile pentru vaccinul anti-COVID, imediat ce pandemia va trece, după cum au anunţat doi oficiali ai companiei, Frank D`Amelio, CFO şi Chuck Triano, vicepreşedinte senior pentru relaţia cu investitorii.

O a treia doză: oportunitate pentru companie, nevoie de protejare pentru oameni

În timpul unei conferinţe medicale la care au participat cei doi, D`Amelio a ţinut să spună că odată cu reluarea "condiţiilor de piaţă", firma ar avea şansa să profite de oportunităţi dintr-o perspectivă a cererii, dar şi a preţurilor.


Mai mult decât atât, oficialii de la Pfizer au anunţat că oamenii ar putea avea nevoie de o a treia doză, pentru a rămâne protejaţi şi a consolida imunitatea la COVID-19.

Vaccinarea anuală, prevăzută de Pfizer încă de la începutul pandemiei

Vaccinarea anti-COVID ar putea fi chiar una anuală, după cum au mai declarat cei doi. Ulterior, ei au anunţat că Pfizer nu a văzut pandemia şi nici procesul de vaccinare drept un proces singular.


Până la finalul lunii iulie, compania intenţionează să livreze un număr crescut de doze de vaccin. Decizia vine după ce Pfizer va spori capacitatea de producţie.

abonare newsletter