Sănătate

1,3 milioane de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge în România, în următoarele luni

României îi vor reveni, pentru lunile februarie şi martie, 1,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID de la AstraZeneca.

 

 


Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a spus că nu sunt modificări semnificative faţă de săptămâna trecută cu privire la calendarul de livrare a dozelor de vaccin anti-COVID.

 


„Cu privire la dozele de vaccin produse de către Pfizer BioNTech, până la sfârşitul lunii martie rămâne în jur de 2,5 milioane de doze. Cu privire la dozele produse de către compania Moderna, aşa cum ştim săptămâna trecută am fost anunţaţi de către compania Moderna că va exista o reducere de 20% în dozele livrate de pe parcursul lunii februarie, care însă vor fi recuperate până la sfârşitul lunii martie şi vorbim aici de un total de 430.000 de doze. Începând cu data de vineri mai avem un nou vaccin produs de către AstraZeneca, care, din estimările pe care le avem până în acest moment pentru februarie şi martie, României îi vor reveni 1,3 milioane de doze. Pentru luna februarie vom primi în jur de 800.000 de doze, cel mai probabil în trei tranşe”, a spus Baciu, într-o conferinţă de presă.

Primele doze de vaccin Moderna ajung miercuri la Cluj

Miercuri începe distribuirea primelor doze de vaccin de la Moderna în centrele regionale din țară.


26.210 de doze de vaccin de la Moderna vor fi distribuite mâine, 3 februarie, către centrele regionale din ţară, pentru vaccinarea, cu prima doză, a persoanelor planificate în platforma de programare.

Transportul dozelor de vaccin va fi asigurat atât pe cale aeriană, cu o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne, cât şi terestru, cu autospeciale ale Ministerului Apărării Naţionale. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, cu respectarea lanţului de frig, la temperatura de 2 - 8 grade celsius.


Astfel, din Centrul Naţional de Distribuţie Bucureşti, dozele vor fi distribuite, după cum urmează:

- Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 3.960 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 3.680 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 3.350 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 3.620 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 4.090 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 1.730 doze.


Centrului Naţional de Distribuţie Bucureşti îi vor rămâne alocate 9.790 doze.

CITEȘTE ȘI

Care sunt diferențele între vaccinul AstraZeneca și BioNTech Pfizer

 

abonare newsletter