Sănătate

3.174 de cazuri COVID-19 au fost înregistrate la nivel național. Peste 70 de români au murit!

Până astăzi, 27 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 718.612 cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Au fost declarați vindecați 662.400 de pacienți.

 

 


În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.174 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 


Până astăzi, 18.015 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.01.2021 (10:00) – 27.01.2021 (10:00) au fost raportate 77 de decese (46 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin,  Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.


72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.839. Dintre acestea, 1.025 sunt internate la ATI.


Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.354.600  teste RT-PCR și 95.533 de  teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.604 de teste RT-PCR (17.096 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.508 la cerere) și 7.523 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 88 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 ianuarie a.c.


Pe teritoriul României, 42.806 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.567 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.634 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 150 de persoane.

Ultimele Stiri
abonare newsletter