Sănătate

Primul preot vaccinat anti-COVID din Cluj! Ce le transmite credincioșilor? FOTO

Bogdan Chiorean este, cel mai probabil, primul preot din Cluj care s-a vaccinat anti-COVID-19. Principalul motiv este faptul că preotul slujește într-un spital.

 

 


Bogdan Chiorean, preot clujean, a trecut prin infecția cu COVID-19, iar acum a ales să se vaccineze.

 


Cel mai probabil, el este primul preot vaccinat în Cluj, având în vedere că face parte din personalul unui spital, intrând în categoria persoanelor eligibile pentru vaccinare.

„Cred că-s primul preot vaccinat din Cluj. M-am vaccinat pentru că slujesc într-un spital”, a spus preotul.


Preot: „Cu greu înțeleg nemulțumirea celor care nu se vaccinează”

Preotul clujean a mărturisit că îi este greu să îi înțeleagă pe cei care nu se vaccinează, dar și pe cei care „contabilizează” în ce etapă de vaccinare intră:

„Nu, n-am furat startul, deși cu greu înțeleg nemulțumirea celor care pe de o parte nu se vaccinează, iar pe de alta, stau să contabilizeze care în ce etapă intră. Slăbiciuni sufletești.”


El mai spune că prețuiește oamenii care se străduiesc să ne fie bine, adică medicii care au luptat de la început împotriva pandemiei de COVID-19.

„Unii se vaccinează. De frică. Alții nu se vaccinează. Dintr-o altă frică. Am trecut prin boală, probabil am anticorpi. Nu știu câți și nici cât timp rămân la un nivel protectiv. Și nici nu mă interesează. Pentru că am tăria morală să recunosc faptul că dispun de o cunoaștere limitată și prețuiesc oamenii care se străduiesc să ne fie bine”, a adăugat Bogdan Chiorean.


Preotul clujean, vaccinat în memoria a 500 de oameni decedați la un centru de îngrijiri

Părintele de la Cluj a adus aminte de cei peste 500 de oameni care au murit la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” în 2020, „nu singuri, dar fără cei dragi alături”. El spune că s-a vaccinat și în memoria lor:

„Cu ei, nu mai avem o altă șansă de a le arăta prețuire. Pe ei i-am ratat. Anul trecut nu au fost soluții, dar dacă o mai pățim și-n viitor, e de neiertat.”

Rugăciune pentru personalitățile românești din domeniul medicinei

Bogdan Chiorean a creat și o rugăciune „pentru cei adormiți”, mai exact personalități importante din istoria României care au ajutat la dezvoltarea medicinei de astăzi.

Rugăciunea sună astfel:

„- Emil Palade, dimpreună cu ribozomii lui – care au făcut posibil acest vaccin
- Ioan Cantacuzino, alături de școala lui de imunologie românească, un erudit în campaniile antiepidemice
- Victor Babeș, cu școala lui de microbiologie, care ne-a făcut să pricepem rolul bacteriilor și al virusurilor în patologia infecțioasă
- Nicolae Păulescu, descoperitorul insulinei, care deși n-are treabă cu vaccinurile, am siguranța că prin prisma atâtor destine salvate stă acum alături de ceilalți amintiți, în bucuria comuniunii Lui
Dumnezeu și cercetând – în veșnicie – măreția tainelor Lui.

Grija față de trup e o datorie creștinească.

Ne lepădăm de Hristos prin mândrie, prin invidie, prin neascultare, prin părerea-de-sine, prin răutățile de zi-cu-zi. Dar nu printr-un vaccin.”

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID-19

 

Studenții de la UMF Cluj, fruntași și la vaccinare. Peste 90% s-au imunizat în etapa 1.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter