Sănătate

Peste 500 de cadre medicale vaccinate anti COVID-19 în numai 5 zile, la Spitalul Monza-ARES Cluj Napoca (P)

Peste 500 de medici și asistenți medicali din județul Cluj au fost imunizați săptămâna trecută la Spitalul de cardiologie Monza-ARES.

În faza 1 a campaniei de vaccinare, echipa a reușit să imunizeze cel mai mare număr de cadre medicale din județ. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că spitalul de cardiologie Monza-ARES a pus la dispoziția campaniei de vaccinare 90% din personalul său medical și administrativ. Astfel, spătămâna trecută, 5 medici, 14 asistenți medicali și 4 infirimieri au lucrat în ture de 12 ore pentru a asigura vaccinarea personalului medical din spitalele arondate.

Spitalul Monza-ARES este centru național de vaccinare. În faza 1 a campaniei de vaccinare, au fost imunizate cadre medicale din județul Cluj. În faza 2, urmează să fie vaccinată populația la risc. În această categorie intră persoanele cu vârsta peste 65 de ani și pacienții cu boli cronice. De asemenea, în faza 2, vor fi vaccinați funcționarii publici, personalul din domeniul apărării și angajații din sectorul economic vital. În faza 3 a campaniei de vaccinare, va putea fi imunizată populația generală.


”Ne onorează misiunea pe care autoritățile ne-au încredințat-o, numind spitalul Monza-ARES centru național de vaccinare. Este o dovadă a faptului că spitalul nostru este nu doar cel mai important centru privat de cardiologie intervențională din județ, ci și un partener de încredere pentru sectorul public. Privim această misiune cu maximă responsabilitate, pentru că înțelegem importanța imunizării cadrelor medicale, în lupta împotriva COVID-19. De aceea, am alocat și vom aloca în continuare toate resursele necesare pentru ca această campanie de vaccinare să fie un real succes” a declarat Iulian Pleșcan, directorul de dezvoltare al Grupului ARES.

Misiunea ARES în România este să asigure accesul unui număr cât mai mare de pacienți la tratamente inovatoare care păstrează integritatea corporală. De-a lungul celor peste 9 ani de activitate, la ARES au avut loc 14 premiere medicale naționale și internaționale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter