monitorulcj.ro Menu

Sănătate

De Moş Nicolae, o fetiţă de 7 ani din Cluj a salvat vieţile a trei copii

Trei copii au primit o a doua șansă datorită unei fetițe de 7 ani din Cluj.

Reprezentanții Agenției Naționale de Transplant anunță pe pagina de Facebook că o copilă de doar 7 ani "a dăruit viață altor trei copii". Cum "îngerii au hotărât să o ia lângă ei, într-o lume mai bună", alți 3 copii primesc o nouă șansă la viață.

Mesajul ANT postat pe rețeaua socială este emoționant. În cadrul acestuia se subliniază că fetița de 7 ani ”este mai mult decât un număr într-o statistică”:

"La Cluj, o fetita în vârstă de 7 ani desenează cu degețelul o căsuță pe geamul aburit de răbufnirile iernii. Va fi, din păcate, ultima pentru ea, pentru că îngerii au hotărât să o ia lângă ei, într-o lume mai bună. Aici, pe pământ, menirea fetiței a fost cu totul alta. Datorită ei, alți copii vor avea șansa de a-și duce viața mai departe. Pe un pat de spital din București, un copil de 16 ani, din Suceava, aflat în stare critică, așteaptă un miracol de Sfântul Nicolae. Iar medicul Vlad Brașoveanu îi dă vestea cea bună: îi va transplanta ficatul copilei! Și, cum o minune nu vine niciodată singură, un băiat de 2 ani și 10 luni cu dializă peritoneală de la vârsta de un an și o fetiță de 13 ani cu aceeași suferință vor primi, la Cluj, rinichii fetiței. Totodată, corneea se va duce la Spitalul Militar din București. Agenția Națională de Transplant mulțumește pentru sprijin si implicarea deosebita medicilor Remus Babici și Nicoleta Daraban, kdp, de la Spitalul Județean de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca. Fetița a fost donatorul cu numărul 72 de anul acesta, primul de la Spitalul de Copii din Cluj. Dar ea este mai mult decât un număr într-o statistică. Ea este dovada faptului că minunile există și că trebuie să credem, în continuare, în ele! DA pentru viață!".