monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Arafat: „Refuzul spitalelor de a primi pacienţi, o problemă majoră”. Se întâmplă și la Cluj

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat marţi că unul dintre cele mai dificile lucruri cu care se confruntă angajaţii DSU este legat de refuzul spitalelor regionale de a primi pacienţi.

"Unul dintre cele mai dificile lucruri cu care ne confruntăm este refuzul pacienţilor de către spitale regionale. Este una dintre problemele majore şi una dintre problemele care trebuie să fie rezolvate urgent, pentru că orice medic de gardă, simplu, poate să spună: 'nu primesc un bolnav', când el este ultima şansă a bolnavului şi pentru acest lucru trebuie găsită soluţie. Nu numai la Bucureşti, vedem acest lucru la Cluj, vedem la Târgu Mureş, vedem acest lucru şi în alte centre", a spus Arafat, la o conferinţă desfăşurată la Parlament.

Potrivit acestuia, există un ordin de ministru încă din anul 2006, care prevede că "lipsa locurilor nu permite refuzul bolnavului dacă acolo este şansa lui de a-i fi salvată viaţa".

"La accidentul vascular cerebral problema pe care o văd în viitor posibilă este primirea bolnavilor de la spitalele mai mici către spitalele judeţene, pentru că AVC-urile sunt multe, sau chiar transferul bolnavilor de la un centru la altul pe ideea că nu sunt locuri în Terapie Intensivă sau că nu avem loc pentru bolnavi şi să ne trezim că suferim de aceeaşi problemă", a susţinut secretarul de stat în MAI.

El a semnalat faptul că unele dintre aeroporturi se închid noaptea, iar în unele cazuri ROMATSA refuză să deschidă aeroportul pentru o misiune medicală.

"Există multe localităţi cu aeroport lângă ele. Una dintre problemele cu care ne confruntăm este că multe dintre aceste aeroporturi se închid seara, iar problema majoră este că de multe ori ROMATSA refuză să vină să deschidă aeroportul pentru o misiune medicală. Nu toţi, unele zone. (...) Dacă vrem să folosim acest sistem trebuie să ajungem să fim clari că deschiderea unui aeroport mic pentru urgenţă medicală trebuie să fie obligatorie, nu după capul angajatului. Se întâmplă o dată pe săptămână, se întâmplă o dată la două săptămâni, nu poţi să spui: 'nu pot să deschid aeroportul, că să vină avionul să ia pacientul' ", a arătat Raed Arafat.


Etichete: raed arafat spitale