monitorulcj.ro Menu

Sănătate

A început Campania „Donează sânge! Fii erou!”

Organizația Studenților Mediciniști din Cluj organizează, respectând tradiția proiectului „Donează sânge! Fii erou!”, în perioadele 3-4 mai și 7-11 mai 2018 o nouă campanie națională de donare de sânge, prin care să încearcă să crească numărul de donatori actual.

„Donează sânge! Fii erou!” face parte din cea mai mare campanie națională organizată până acum, care se desfășoară simultan în 11 centre universitare din România: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Timișoara și Sibiu.

La realizarea campaniei din Cluj-Napoca contribuie aproximativ 100 de voluntari activi ai proiectului, studenți ai Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Pe parcusul pregătirii campaniei, voluntarii contribuie la informarea și conștientizarea populației clujene asupra importanței și beneficiilor actului donării de sânge prin intermediul comunității online și al prezentărilor ținute în cadrul școlilor și facultăților clujene. Creșterea procentajului actual scăzut de donatori (2-3 % la nivelul țării noastre comparativ cu 20-30% în țările europene și chiar 50-60% în țările nordice) și facilitarea accesului acestora la actul donării sunt doar câteva dintre obiectivele voluntarilor.

“Lansăm o invitație tuturor clujenilor capabili să doneze să ni se alăture în perioada 3-4 mai și 7-11 mai la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca de pe strada Nicolae Bălcescu nr.18 (la colț cu str.Paris) între orele 7:30 și 14:00, unde donatorii vor fi întâmpinați de voluntarii proiectului pe perioada campaniei cu o mulțime de premii, tombole, mâncare, sucuri, cafea, înghețată și multe alte surprize. Am fi recunoscători dacă ne veți fi alături pentru promovarea acestor valori și pentru atingerea obiectivelor mai sus menționate, împreună demonstrând încă o dată că prin efortul comunității se pot realiza lucruri minunate”, spun organizatorii campaniei.

Proiectul „Donează sânge! Fii erou!” se desfășoară de 16 ani în mai multe centre universitare, sub egida Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), facând parte din departamentul de Sănătate Publică. Din luna decembrie 2017, proiectul „Donează sânge! Fii erou!” e afiliat programului internațional ”Organ, Tissue and Marrow Donation” din cadrul International Federation of Medical Students Associations (IFMSA). În mod tradițional, agenda proiectului include organizarea a cel puțin 2 campanii naționale de donare de sânge pe an în toate centrele universitare membre și a mai multor campanii la nivel local în centrele universitare. În vederea realizării unui impact cât mai mare asupra comunității și societății civile din România, de-a lungul timpului s-au organizat mai multe campanii de interes național, acestea desfășurându-se simultan în diferitele centrele universitare din România.

 

Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să poţi dona sânge?

Atât înainte, cât și un timpul actului de donare, orice donator trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

să aibă asupra lui actul de identitate sau permisul de ședere;
să mănânce dimineață un mic dejun ușor fără grăsimi;
vârsta 18-60 ani;
stare generală de sănătate bună;
greutate corespunzătoare: femei>55kg, bărbați>60kg;
să nu fi avut hepatită, TBC sau alte boli infecțioase;
să nu fie alergic;
să nu fie răcit;
să nu fie sub tratament medicamentos;
să nu aibă tensiune arterială >180/100 mmHg;
să nu fie în perioada menstruației;
să nu fie sub tratament anticoncepțional;
să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale sau dentare
să fie odihnit;
să nu fie după tură de noapte la serviciu;
să nu fi consumat alcool în ultimele 72 ore;
să nu fi mâncat grăsimi în ultimele 24 ore;
să nu fie în pensie de boală (indiferent de diagnostic);
să nu te fi vaccinat în ultimele 2 săptămâni,
să nu-și fi făcut tatuaje în ultimele 6 luni;