monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Răspunsul lui Arșinel la acuzațiile că a „fentat” lista de transplanturi

În 2013, a fost depusă o plângere penală faţă de Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj pentru a se verifica dacă s-au respectat regulile şi criteriile de transplant de rinichi în cazul actorului Alexandru Arşinel.

sursa foto transilvaniareporter.ro

Imaginea actorului Alexandru Arşinel a avut de suferit în ultimii ani din cauza acuzațiilor că ar fi fost supus, la Cluj-Napoca, unui transplant renal fără a respecta lista de așteptare.

- Aţi fost pe vreo listă de aşteptare pentru transplant?

-  De 40 de ani sunt în evidenţa spitalului Davila. De 40 de ani. Am avut peste 30 şi ceva de colici renale care mi-au terminat rinichiul, mai funcţiona 6%. De 40 de ani se ştia. Pe lista spitalului, a lui Lucan. De 40 de ani.

- Cum v-aţi simţit când aţi văzut acele critici?

- Era să nu mă mai simt. Oribil.

Declarațiile au fost făcute în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Actorul Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, a suferit, în august 2013, un transplant de rinichi, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal de la Cluj.

Actorul a povestit că s-a întâlnit cu prof. univ. dr. Mihai Lucan şi, după ce i s-au făcut analize, a fost pus pe o listă de transplant. La o zi după ce a fost anunţat că a fost găsit un rinichi compatibil pentru el, actorul a mers la Cluj-Napoca, unde a fost supus complicatei intervenţii chirurgicale de transplant.

La o zi după intervenţie, directorul Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, prof. dr. Mihai Lucan, declara că Alexandru Arşinel este a treia persoană din România în vârstă de peste 70 de ani care a suferit un transplant de rinichi, precizând că donatorul este un tânăr de 23 de ani care s-a spânzurat.

Lucan spunea că intervenţia chirurgicală nu a fost una uşoară, Alexandru Arşinel având 71 de ani şi peste 150 de kilograme. "(...) a fost pe lista de aşteptare, am făcut această operaţie pentru că domnul Arşinel reprezintă o valoare foarte importantă, iar vârsta biologică a permis transplantul", afirma Lucan.

El preciza că intervenţia chirurgicală a fost realizată de o echipă de şapte medici şi a durat peste trei ore, iar pacientul "nu a trecut prin dializă".

Ulterior, Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta" a depus o plângere penală faţă de Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj şi a solicitat justiţiei să lămurească dacă s-au respectat regulile şi criteriile de transplant de rinichi în cazul actorului Alexandru Arşinel.

"Sunt sute de bolnavi care aşteaptă ani să primească un rinichi, care şi-au pus întrebări şi care au suspiciunea că acel rinichi s-a pus suspect de repede la un domn de 70 de ani şi fac abstracţie de faptul că a fost vorba de Arşinel. În numele lor încercăm să aflăm adevărul. Şeful ICUTR, Mihai Lucan, nu a precizat până acum dacă Arşinel a primit un rinichi pentru că a fost cel mai compatibil cu donatorul sau pentru că a fost un actor iubit de români", spunea la acea vreme Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta" din Cluj-Napoca.

El a menţionat că există "suspiciuni fireşti", legate de găsirea suspectă a unui rinichi după trei zile pentru o persoană, Alexandru Arşinel, "care nu a făcut nicio zi de dializă".

Emanuel Ungureanu i-a adresat o scrisoare deschisă lui Arşinel, "în calitate de asistent social care se ocupă de 13 ani de îngrijirea a peste 70 de copii şi tineri care suferă de insuficienţă renală cronică, tratată prin hemodializă, dializă peritoneală şi transplant renal".

"Dumneavoastră aţi primit un rinichi la 3 zile după ce aţi solicitat un transplant pentru că sunteţi o vedetă şi profesorul Lucan a decis că viaţa dumneavoastră este mai preţioasă decât a altora. Dacă aş fi părintele unuia dintre zecile de tineri cu insuficienţă renală cronică care merg de trei ori pe săptămână cu salvarea la un centru de dializă şi stau ţintuiţi de un pat conectaţi la un aparat timp de 4 ore chinuitoare v-aş întreba: «De ce credeţi că viaţa copilului meu, care are 21 de ani şi care face dializă de 8 ani, este mai puţin importantă decât viaţa unui om de 70 de ani care nu a făcut nici măcar o zi de dializă?", arăta el în scrisoarea deschisă, adăugând: "Eu cred că dacă aveaţi 70 de ani şi nu eraţi un VIP, nu aţi fi primit acel rinichi. Cineva mai tânăr care aştepta de mulţi ani un rinichi şi care ar fi avut o compatibilitate bună cu primitorul ar fi primit această şansă".