monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Ministrul Sănătăţii trimite primarii să-i găsească pe copiii nevaccinaţi

Primarii vor trebui să depisteze care sunt copiii nevaccinaţi din comunităţi şi să urmărească dacă aceştia sunt imunizaţi, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

vaccin

El a anunţat că astăzi va avea o videoconferinţă cu prefecţii, conducerile Direcţiilor de Sănătate Publică şi reprezentanţi ai medicilor de familie pentru susţinerea campanie de vaccinare anti-rujeolă.

Florin Bodog a explicat că administraţiile locale trebuie să identifice o anumită locaţie, acolo unde nu există unităţi sanitare şi unde copiii nevaccinaţi vor fi imunizaţi. De asemenea, în locaţiile unde nu există cadre medicale suficiente, vor fi voluntari, care vor sprijini procesul de vaccinare.

„Administraţiile locale trebuie să depisteze care sunt copiii nevaccinaţi din comunităţile respective, astfel vor urmări ca toţi copiii cu vârste cuprinse între nouă luni şi nouă ani să fie imunizaţi, inclusiv cei care au depăşit vârsta de vaccinare, acestea fiind grupele de vârstă care sunt cele mai afectate de epidemie. Vom evalua la fiecare două săptămâni dacă se pun în aplicare directivele venite de la ministere, iar acolo unde nu se respectă, vom lua măsuri”, a adăugat Florian Bodog.

Potrivit datelor centralizate de către Ministerul Sănătăţii, la nivel naţional, sunt aproximativ 180.000 de copii nevaccinaţi, dintre care, doar pentru 10% dintre ei se refuză vaccinarea, restul nici măcar nu ajung la medicul de familie. De la debutul epidemiei de rujeolă, la nouă luni, fiecare copil este vaccinat cu un supliment de ROR, iar mai apoi, la 12 luni de prima doză normală, ei sunt vaccinaţi din nou.