Sănătate

Medicii clujeni au făcut dializă unui berbec. Cum se simte rumegătoarea

Mai mulți medici veterinari din Cluj au efectuat prima hemodializă la rumegătoare din România, la un berbec de 120 de kilograme, pe nume Mircea. Acesta a fost ulterior operat şi se află internat la secţia de Terapie Intensivă – Nefrologie.

Medicii susțin că în urma investigaţiilor s-a concluzionat că în cazul berbecului a fost vorba despre o traumă renală, un traumatism al rinichiului, care a produs un coagul de sânge şi a obturat uretra.

Berbecul a fost adus la Cluj-Napoca din comuna Căianu.


„La spitalul a fost adus un berbec de patru ani, din rasa ţurcană, varietatea Brează de Haţeg, care cântăreşte 120 de kilograme şi pe care îl cheamă Mircea. Este un specimen foarte valoros şi din punct de vedere genetic, care se pare că a costat 5.000 de euro şi care s-a prezentat cu imposibilitatea de a urina şi o stare generală foarte proastă. În urma investigaţiilor am concluzionat că este vorba despre o traumă renală, un traumatism al rinichiului, care a produs un coagul de sânge şi a obturat uretra. A venit cu insuficienţă renală acută, astfel că a intrat direct în dializă, iar evoluţia a fost excepţională. Nu am mai făcut aşa ceva niciodată, din ce ştiu este o premieră naţională şi a doua dializă din Europa care se practică la rumegătoare în scop terapeutic”, au spus medicii.

Pacientului Mircea i s-a făcut şi o transfuzie de sânge şi i s-au administrat 450 de ml de sânge recoltat dintr-o exploataţie de la un berbec sănătos, deoarece animalul adus la spitalul veterinar era şi anemic.


„Berbecul a fost supus ulterior hemodializei la o intervenţie chirugicală, iar dacă nu ar fi făcut dializa şi nu am fi redus toxinele acumulate prin funcţionarea deficitară a rinichilor – uree, creatinină, potasiu, fosfaţi şi multe altele, situaţia s-ar fi agravat iar operaţia ar fi fost extrem de riscantă. Mircea a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cistotomie care a avut scopul de a repermeabiliza uretra, vezica urinară fiind curăţată de coaguli”, au mai explicat medicii.

După hemodializă şi operaţie, berbecul este stabil şi a rămas internat la secţia de Terapie Intensivă – Nefrologie.


„Am făcut o singură şedinţă de dializă, dar dacă va fi cazul, Mircea va face mai departe dializă. Dializa a epurat organismul animalului de o varietate de toxine şi deşeuri metabolice, starea generală proastă debutând cu patru zile înainte de a fi adus la noi. Nu puteam să îl operăm în starea în care a fost adus, anuric, hiperhidratat, hiperkalemic, sever anemic şi atunci am îmbunătăţit foarte mult starea sa generală prin epurare sanguină extrarenală şi hemotransfuzie”, a subliniat medicul veterinar clujean.

abonare newsletter