Sănătate

Numărul de cancere în rândul copiilor a crescut cu 13% în 20 de ani

Frecvența cancerului la copii a fost cu 13% mai mare în anii 2000 față de anii '80, potrivit unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri, care atribuie creșterea unei mai bune detectări a bolii, dar și factorilor de mediu, informează AFP.

Numărul de cancere în rândul copiilor a crescut cu 13% în 20 de ani (OMS) Numărul de cancere în rândul copiilor a crescut cu 13% în 20 de ani (OMS)

Între 2001 și 2010, incidența cancerului la copiii de sub 14 ani a fost de 140 de cazuri la 1 milion de copii pe an, susține acest studiu internațional, coordonat de Centrul internațional de cercetare împotriva cancerului (CIRC), agenția specializată a OMS, potrivit Agerpres.

Cel mai frecvent cancer la această grupă de vârstă este leucemia (aproape o treime din cazuri), urmată de tumori ale sistemului nervos central (20%) și de limfoame, a precizat studiul, care a analizat aproximativ 300.000 de cazuri diagnosticate în 62 de țări.


"O parte din această creștere se poate datora unei detecții mai bune sau mai precoce a acestor tipuri de cancer' a precizat CIRC, fără a oferi alte detalii.

Creșterea numărului de cazuri de cancer în rândul copiilor ar putea fi, de asemenea, influențată de "factori externi, cum ar fi infecțiile sau anumiți poluanți din mediu", adaugă agenția menționată.


La adolescenți (15-19 ani), incidența cancerului este estimată la 185 de cazuri la un milion de persoane în fiecare an, indică cercetarea, publicată în revista britanică Lancet Oncology.

În rândul acestei grupe de vârstă, limfomul este cel mai frecvent tip de cancer (23% din cazuri), urmat de carcinom și de melanom (cancer de piele, 21%).

Etichete: oms copii cancer
Ultimele Stiri
abonare newsletter