monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Ce propune Ministerul Sănătăţii pentru absolvenţii de medicină care nu au luat rezidenţiatul?

Absolvenţii de medicină care nu au luat rezidenţiatul ar putea profesa în limita competenţelor, prevede un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Rezidenţii clujeni au ieşit în stradă pe 6 martie

"Deficitul de medici din spitale nu ar putea fi acoperit, dar ar contribui la reducerea deficitului foarte mare. Sperăm, discutăm, în măsura în care vom reuşi să finalizăm aceste acte, se va ajunge la o soluţie într-un timp cât mai scurt", a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc, citat de Agerpres.

Potrivit secretarului de stat, absolventul de medicină aflat în această situaţie va putea asigura primul ajutor, va face screening, va participa la depistarea unor campanii.

"Ştie să asigure primul ajutor la un nivel destul de avansat, să intervină având un rol esenţial. Diferenţa este enormă între o colectivitatea care are un medic şi poate interveni într-o urgenţă şi una care nu are deloc personal medical. Are capacitatea de screening, de filtrare, de depistarea diverselor patologii, campanii de depistare a bolilor, paleta de activităţi este foarte mare şi sunt convins că prin reglementarea acestui drept de muncă vom aduce o contribuţie benefică la starea de sănătate a populaţiei", a explicat secretarul de stat.

El a spus că această situaţie, ca un absolvent de facultatea de medicină să profeseze, este una normală iar propunerea a plecat din necesitatea de a da dreptul medicilor, absolvenţi ai unor universităţi de şase ani, de a-şi practica profesia.

"Era o situaţie anormală şi dorim ca prin modificările aduse în proiectul de lege să oferim această posibilitate legală şi firească tinerilor absolvenţi. Au abilităţile pe care le-au avut medici de când există facultăţi de medicină în ţară şi în întreaga lume. Aceasta este situaţia normală, în mod firesc, un absolvent nu are experienţă, dar are un bagaj de cunoştinţe şi singura cale de a-şi câştiga experienţa este de a începe să lucreze. Aceste lucruri nu sunt noi, practica de către un medic absolvent de facultate se poate desfăşura fie în cadrul unor unităţi în care există şi alţi medici, se poate desfăşura în cabinete medicale care duc lipsă şi ştim bine ce problemă există în România. Nu este ciudat ca într-o ţară în care ne confruntăm cu un deficit important de medici noi să avem absolvenţi cărora să nu le dăm dreptul să lucreze. Fără îndoială că ei îşi găsesc loc într-un domeniu care duce lipsă de resursă umană", a susţinut Săndesc.