Sănătate

Depresia accelerează îmbătrânirea

Depresia ne poate îmbătrâni fizic, prin accelerarea procesului de îmbătrânire celulară. Testele de laborator au arătat că celulele par biologic mai vârstnice la persoanele care suferă sau au suferit în trecut de forme severe de depresie, relevă un studiu citat miercuri de BBC.

Depresia accelerează îmbătrânirea Depresia accelerează îmbătrânirea

La studiul realizat de o echipă de cercetători din Olanda și din SUA au participat peste 2.400 de voluntari, din care peste o treime sufereau de depresie, o treime suferiseră mai demult de o formă majoră de depresie, restul neconfruntându-se cu asemenea probleme.

Cercetătorii au examinat eșantioane de sânge prelevate de la participanți, urmărind o serie de schimbări în structura celulelor, la nivelul telomerilor. Situați la capătul cromozomilor, un fel de 'gazde' ale ADN-ului, misiunea telomerilor este de a împiedica pierderea codului genetic vital, dar pe măsură ce celulele se divid, telomerii devin din ce în ce mai scurți. Astfel, prin măsurarea lungimii lor poate fi estimat nivelul de îmbătrânire celulară.


S-a constatat că, în cazul persoanelor care erau sau fuseseră deprimate, telomerii erau semnificativ mai scurți decât la celelalte. Mai mult, această diferență nu a putut fi explicată prin alți factori, cum ar fi dacă persoana respectivă fumează sau consumă alcool în exces.

Autorii studiului consideră că această scurtare a telomerilor poate fi o reacție a organismului la depresie. 'Acest studiu pe scară largă oferă dovezi convingătoare că depresia este asociată cu mai mulți ani de îmbătrânire biologică, mai ales în cazul celor care prezintă simptome severe și cronice' de depresie, afirmă cercetătorii, potrivit Agerpres.


 

Etichete: depresie
abonare newsletter