Sănătate

Suplimentele de vitamine SCURTEAZĂ viaţa

Un recent studiu, realizat de cercetători elveţieni, a demonstrat că vitaminele C şi E consumate în exces reduc speranţa de viaţă cu un sfert.

Este adevărat că experimentul s-a realizat pe rozătoare, nu pe oameni, după cum a relatat luni publicaţia The Daily Mail, potrivit Agerpres.

Astfel, observaţiile au fost duse asupra şobolanilor din subfamilia Arvicolinae. O parte din rozătoarele implicate în experiment au primit o alimentaţie obişnuită, în timp ce hrana celui de-al doilea grup a fost suplimentată cu vitaminele C şi E. De regulă, dozele mari de antioxidanţi în dietă ar fi trebuit să încetinească procesul de îmbătrânire. În mod obişnuit, şobolanii din această subfamilie trăiesc aproximativ 500 sau 600 de zile. Cu toate acestea, vitaminele au provocat un efect contrar: speranţa medie de viaţă a fost redusă cu 25% în cazul şoarecilor care au primit suplimente de vitamine.

'Când am început studiul nostru, ne aşteptam ca speranţa de viaţă a şobolanilor să crească, aşa cum s-a întâmplat cu rozătoarele dintr-o cercetare anterioară. Şi am fost foarte surprinşi când acest lucru nu s-a întâmplat', citează Daily Mail o declaraţie făcută de profesorul Colin Selman, de la Universitatea din Glasgow.

Potrivit acestuia, rezultatele arată că dozele mari de antioxidanţi au efecte diferite în funcţie de specie.

 'S-au făcut o mulţime de cercetări şi, în cel mai bun caz, suplimentele de vitamine nu aduc niciun beneficiu, iar în cel mai rău caz ar putea dăuna. Bunăoară, comprimatele de vitamina E pot duce la cancerul de prostată şi la creşterea riscului de deces prematur', susţine profesorul Colin Selman.

'A stabili exact conexiunea cauză-efect între consumul de antioxidanţi şi speranţa de viaţă a unei persoane nu este posibil în acest moment, aşa că ne bazăm pe rezultatele studiilor efectuate pe animale', adaugă în acest sens John Speakman, de la Universitatea Aberdeen, subliniind că rezultatele cercetării expuse arată că se impune o atenţie deosebită în cazul consumului de antioxidanţi.

Etichete: speranta de viata
Ultimele Stiri
abonare newsletter