Judecătorii Curții Constituționale pot rămâne fără prime de pensionare. Senatul a adoptat, luni, proiectul privind eliminarea indemnizației compensatorii acordate la încetarea mandatului judecătorilor Curții Constituționale. Votul decizional revine Camerei Deputaților.
Coaliția a decis că pensia magistraților va fi de 70% din venitul net, însă perioada de tranziție pentru creșterea vârstei de pensionare a magistraților poate fi extinsă de la 10 la 15 ani.
Alianţa Maghiară din Transilvania reia demersul pentru depunerea în Parlamentul României a proiectului de lege privind statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc. „Revendicările comunităţii noastre privind autodeterminarea trebuie repuse pe agenda publică”, transmite Consiliul Naţional al AMT.
Anunțul premierului Ilie Bolojan privind colectarea la bugetul de stat a noilor taxe locale pe proprietate, în 2026, care vor fi majorate de la 1 ianuarie, a stârnit nemulțumirea primarilor.
Coaliția pregătește o ordonanță de urgență care prevede noi reguli pentru detașările în instituțiile publice, precum și interzicerea cumulului pensie-salariu la stat.
Camera Deputaților a respins moțiunea simplă pe Energie, iar Senatul a respins, luni, moțiunea simplă pe Transporturi. „Noi rămânem concentrați pe ceea ce contează cu adevărat: soluții concrete și responsabilitate, nu spectacol politic”, spune președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean.
Cel mai probabil săptămâna viitoare, Guvernul își va asuma răspunderea pe reforma administrației. „Propunerea e de reducere a cheltuielilor cu 10%”, a transmis, luni, Ilie Bolojan. Premierul a anunțat că impozitele pe proprietate vor fi majorate de anul viitor, după ce Parlamentul va adopta, marți, în ședință comună, pachetul fiscal care cuprinde taxele locale.