PNL a adresat o scrisoare Avocatului Poporului în care îi cere să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2014, privind retragerea titlului de doctor, arătând că Ordonanţa a fost iniţiată de „interesele private ale premierului Victor Ponta”.
Delegaţia PNL pentru consultările de luni de la Palatul Cotroceni va fi compusă din copreşedintele partidului Alina Gorghiu, patru prim-vicepreşedinţi ai formaţiunii, între care Cătălin Predoiu, şi secretarul general al PNL, Marian Petrache.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu le-a vorbit vineri, studenţilor clujeni de la Facultatea de Studii Europene, din cadrul UBB, despre „România şi perspectivele proiectului european“. Tema dezbaterii de la Cluj a fost abordată şi din perspectiva evenimentelor tragice de la Paris care au marcat întreaga lume.
Senatorul clujean Alin Tișe își arată și el indignarea față de eroarea făcută de Fisc zilele trecute, prin care părinții din două județe din țară, Alba și Argeș, au primit acasă somații prin care li se cereau să plătească contribuţii la asigurările de sănătate pentru alocațiile copiilor și pune această greșală în seama Guvernului Ponta, care „este disperat să adune bani la buget pentru a satisface pomenile promise în campania electorală”.
Chiar dacă a fost vehiculat numele primarului turdean Tudor Ștefănie pentru o posibilă candidatură la președinția Consiliului Județean Cluj, acesta spune că nu își dorește funcția respectivă.
Consilierul județean din partea PNL Cluj Mihai Seplecan nu trece cu vederea greșala făcută zilele trecute de Fisc, prin care părinții din două județe din țară, Alba și Argeș, au primit acasă somații prin care li se cereau să plătească contribuţii la asigurările de sănătate pentru alocațiile copiilor.
Senatorul PNL de Cluj Alin Tișe susține că Guvernul Ponta are obligația să organizeze alegeri pentru şefia CJ Cluj, iar acest lucru ar urma să se întâmple până în martie au aprilie.
Senatorul PNL de Cluj Alin Tişe consideră că Guvernul PSD nu vrea realizarea Spitalului Regional de Urgenţă de la Cluj. Pentru ratarea acestui obiectiv, Tişe le cere colegilor săi social democraţi din Parlamentul României să demisioneze, oferindu-se, la rândul său, să demisioneze.