monitorulcj.ro Menu

Gorghiu îi dă un ULTIMATUM lui Ponta, în privinţa alegerilor parţiale

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a trimis, marţi, o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta în care îi cere ca, în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta, să decidă privind organizarea alegerilor parţiale, în caz contrar liberalii urmând că atace în contencios administrativ acest refuz.

Ce vor munci senatorii clujeni în această sesiune parlamentară

După o lungă vacanţă, senatorii şi deputaţii s-au întors la muncă. Luni a început o nouă sesiune ordinară a Parlamentului, printre priorităţile legislative numărându-se modificarea legilor electorale, legea insolvenţei şi reluarea dezbaterilor pentru revizuirea Constituţiei.

Miercuri am putea afla oficial data alegerilor la şefia CJ Cluj

Surse din interiorul PSD au dezvăluit, potrivit site-ului laraport.ro, că deși MAI a pregătit toată documentația pentru ședința de Guvern de miercuri, în cadrul Comitetului Executiv PSD de la Sinaia, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, lucrurile au început să se precipite, în sensul retragerii proiectului de hotârare de pe ordinea de zi.

Senatorul liberal Alin Tişe acuză PSD că politizează până şi Eurovision-ul

Decizia de a mutat finala naţională a competiţiei Eurovision la Craiova a fost una totalmente politică, atrage atenţia senatorul PNL de Cluj Alin Tişe. Parlamentarul este revoltat de faptul că astfel, Clujul a pierdut finala Eurovision. Aceasta a fost mutată în sala craioveană, o sală cu 3.000 de locuri mai mică.

Liberalii spun că ar avea majoritate negociată în Senat

Liderul grupului fostului PDL din Senat, Dumitru Oprea, a anunţat duminică la finalul şedinţei grupurilor parlamentare PNL că la Senat liberalii ar avea o majoritate negociată, iar la nivel informal este vehiculată varianta preluării şefiei acestei camere a Parlamentului de către Vasile Blaga.