Secretarul general al AUR Cluj, Mihai Curteanu, se numără printre cei care nu susțin proiectul care prevede tăierea burselor sociale pentru elevi în vacanță. Acesta spune că măsura nu ar preveni abandonul școlar.
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, a convocat senatorii la o sesiune extraordinară săptămâna viitoare și spus că trebuie să existe obligatoriu concentrare pe prioritățile reale ale României.
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan, propus în luna iunie de UDMR pentru funcția de prim-ministru, a spus că Partidul Social Democrat nu trebuie să revină la guvernare.
Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete ar urma să fie pregătit de PSD pentru o candidatură la Primăria Timișoara, în eventualitatea organizării unor alegeri locale după pierderea mandatului de către Dominic Fritz.
Dominic Fritz a fost reconfirmat prin vot la conducerea USR, chiar dacă CCR a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității, hotărâre care ar duce la încetarea mandatului său de primar al Timișoarei.
Președintele Nicușor Dan a reacționat la decizia Curții Constituționale privind Legea integrității și susține că argumentele prezentate în sesizarea sa de neconstituționalitate au fost „foarte solide”.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, critică decizia CCR privind așa-numitul „Amendament Fritz” și susține că prevederea încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii.