Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a criticat moțiunea de cenzură într-o postare publică, pe care a numit-o „moțiunea «biluțelor»”, făcând referire la negocierile politice și la modul în care sunt exprimate voturile.
Guvernul condus de Ilie Bolojan se pregătește să adopte o măsură cu impact major în sistemul bugetar: interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public. Proiectul ar urma să fie discutat într-o ședință extraordinară.
„Am luat câteva măsuri care în mod evident au deranjat puternic”, spune premierul Ilie Bolojan, care exclude o alianță cu PSD. Bolojan vorbește de un pol de modernizare constituit în jurul PNL, inclusiv din opoziție.
Proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat se va regăsi pe masa Guvernului în ședința de miercuri seara. Este prima ședință a Executivului după ce demisiile miniștrilor PSD au intrat în vigoare.
„România păstrează direcţia pro-occidentală”, spune președintele Nicușor Dan în plină criză guvernamentală. Șeful statului susține că nu se teme de o eventuală suspendare.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a atras atenție cu privire la situația din Partidul Național Liberal, în contextul moțiunii de cenzură.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea a spus că românii nu au de câștigat din această criză politică și a pus mai multe întrebări pentru PSD.