Mai mulţi deputaţi PSD, printre care şi preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea, au pus în dezbatere publică, un proiect de lege pentru modificarea Legii referendumului.
Uniunea Salvați România i-a adresat o invitație formală fostului premier Dacian Cioloș. Dacă acesta decide să intre în partid până la Congresul din luna mai care va avea loc la Cluj, va putea candida la orice funcție, a precizat președintele USR, Nicușor Dan.
Senatorii juriști vror dezbate, marți, de la ora 14.00, proiectul de lege, inițiat de Guvern, pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. Termenul de adoptare tacită este 25 aprilie.
CCR a amânat, iar, verdictul pe legea care interzice condamnaților să facă parte din Guvern. Potrivit judecătorului Petre Lăzăroiu, noua amânare a fost decisă pentru că ar fi fost ridicate mai multe probleme de drept.
PNL se luptă în continuare cu lipsa leadership-ului, în schimb, PSD nu este erodat de protestele din ultima vreme, ci dimpotrivă, consideră sociologii clujeni.
Peste 250 de delegaţi din judeţul Cluj ai Partidului România Unită (PRU) au participat, duminică, la Conferinţa Judeţeană, ocazie cu care şi-au ales noua conducere şi au lansat un apel la unificarea tuturor forţelor naţionaliste din România, printre care şi PRM.
Reprezentanţii UDMR Cluj solicită explicaţii Jandarmeriei după ce participanţilor la marşul organizat, miercuri, la Cluj-Napoca, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, li s-a interzis să poarte steaguri ale Transilvaniei, măsură considerată ”ilegală”.