Abia intrat în politica oficială, odată cu cererea depusă la tribunal pentru formarea unui nou partid, Mişcarea România Împreună, fostul premier Dacian Ciolos a evitat un răspuns frontal în ceea ce priveşte sprijinul pentru un al doilea eventual mandat prezidenţial al lui Klaus Iohannis.
Reprezentanţii PMP Cluj oferă noi argumente şi explicaţii privind plecarea lui Rareş Rusu la PNL. Reacţiile acestora vin după ce zilele trecute fostul consilier judeţean a transmis, într-un comunicat de presă, că a părăsit PMP alături de alte 150 de persoane. Este un fake news cum nu a mai văzut Clujul, spune liderul organizaţiei judeţene a partidului, senatorul Cristian Lungu.
Inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice” ajunge în etapa strângerii celor 500.000 de semnături necesare inițierii procedurii de revizuire a Constituției prin referendum.
Directorul adjunct al societății Univers T, subordonată Consiliului Judetean Cluj, Viorel Luca (PSD) ar fi trebuit să ajungă joi consilier județean în locul lui Vasile Ilea care a demisionat după ce a ajuns senator, dar preşedintele instituţiei Alin Tişe (PNL) a blocat această numire.
Liderul PSD Cluj deputatul Horia Nasra atrage din nou atenţia că judeţul Cluj se confruntă cu un dezastru ecologic fără precedent, iar responsabili pentru această situaţie sunt liderii liberali ai judeţului, consilierii judeţeni şi Executivul Consiliului Judeţean Cluj.
Reprezentanţii PMP Cluj dezmint informaţia potrivit căreia Rareş Rusu ar fi plecat din PMP, pentru că de fapt acesta ar fi fost exclus din partid încă din 2017.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat la şedinţa solemnă din Parlament, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, însă nu s-a prezentat, ci a ales să transmită un mesaj.