Politică

Deputatul Giurgiu cere salariu minim de 1.000 lei

<p />Deputatul independent Mircia Giurgiu va solicita ministrului Muncii, Sulfina Barbu și premierului Emil Boc majorarea salariului minim pe economie la 900 sau 1.000 lei astfel încât populația să își poată acoperi cheltuielile minime.

„În acest moment, cifrele arată că sunt peste 1 milion de angajați cu salariul minim pe economie. Ieri (miercuri – n.red.) am aflat că Guvernul vrea să mărească salariul minim de la 670 lei la 700 lei, ceea ce este foarte puțin pentru acoperirea cheltuielilor. Voi solicita primului ministru și ministrului Muncii să majoreze minimul pe economie la 900 sau 1.000 lei”, a declarat Mircia Giurgiu. Deputatul a mai spus că este necesară și să se scadă contribuțiile angajatorilor astfel încât aceștia să nu fie îngreunați. Giurgiu consideră că astfel ar scădea și numărul de salarii date la negru pentru că în prezent există mulți angajatori care își plătesc angajații în acte cu salariul minim pe economie, iar la negru le dau diferența de bani. G.D.

Ultimele Stiri
abonare newsletter