Politică

Trei oferte la licitaţia pentru tramvaiele europene

<p><img src="documente/stories/11_noiembrie/24_ziua/05 tramvai.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Valoarea contractului ajunge la 82,2 milioane de lei.</p>

 

Un număr de trei societăţi s-au arătat interesate de licitaţia organizată de Primăria clujeană pentru furnizarea de garnituri de tramvai.

Este vorba despre: Alstom Transport SA, Astra Vagoane Călători SA şi Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Polska Akcyjna. „Toate cele trei companii au depus şi garanţiile solicitate prin caietul de sarcini. Oferta financiară nu poate fi vizualizată decât după calificarea documentelor privind eligibilitatea şi propunerea tehnică conform HG 1660/2006”, au explicat reprezentanţii Primăriei clujene.

Ofertele la această licitaţie au fost deschise online, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Vă reamintim că valoarea estimată a contractului pentru achiziţia de tramvai este de 82,2 milioane de lei fără TVA. În stabilirea ofertei câştigătoare va conta cel mai mult preţul oferit – cu o pondere de 85%, urmat de perioada de garanţie oferită – 5%, consumul specific de energie electrică – 5% şi capacitatea de transport a tramvaielor – 5%.

Aer condiţionat şi wi-fi

Potrivit caietului de sarcini, noile tramvaie trebuie să fie silenţioase, confortabile, cu podea joasă. În plus, tramvaiele trebuie să fie dotate cu aer condiţionat şi echipamente wi-fi. În ceea ce priveşte capacitatea de transport, aceasta va varia între 175 şi 275 de locuri la 8 persoane/mp, din care 28-50 de locuri pe scaune. Alte cerinţe solicitate prin caietul de sarcini ţin de existenţa unor sisteme de numărare a călătorilor, instalaţii video pentru interior şi exterior, echipament pentru ticketing şi instalaţii de informare a călătorilor video la exterior şi audio-video la interior. Tramvaiele mai trebuie să aibă o tapiţerie care să fie „rezistentă la uzură şi un colorit care împreună cu habitaclul interior să creeze un confort şi o ambianţă plăcută, să aibă cel puţin două locuri pentru cărucior pentru copii sau cărucior rulant pentru persoanele cu dizabilităţi”.

În plus, garniturile mai trebuie să aibă patru uşi de serviciu comandate electric, cu lăţimea minimă de 1300 mm, pentru urcare şi coborâre pasageri, accesibile pe partea dreaptă a vehiculului în direcţia de mers.

Pentru început, Primăria Cluj-Napoca va achiziţiona şase garnituri de tramvai, care vor putea intra în circulaţie de anul viitor, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai pe tronsonul Mănăştur – Piaţa Gării.

Ultimele Stiri
abonare newsletter