Politică

Ei îi vor reprezenta pe clujeni în Parlament, în următorii 4 ani. Lista oficială a deputaților și senatorilor aleși la Cluj!

PNL şi Alianța USR-Plus au obținut cele mai multe mandate de parlamentar în judeţul Cluj, potrivit listei finale a parlamentarilor clujeni.

 

 


14 parlamentari vor susţine pentru următorii patru ani, interesele clujenilor în legislativ. Joi a fost publicată de Biroul Electoral Central lista finală, după redistribuire.

 


Pentru Camera Deputaţilor au obţinut mandate Radu Moisin, Sabin Sărmaş, Sorin Moldovan și Cristina Burciu (PNL), Oana Murariu, Viorel Băltăreţu, Radu Molnar (Alianța USR-Plus), Patriciu-Andrei Achimaş Cadariu (PSD), Csoma Botond (UDMR) și Ilie-Alin Coleşa (AUR).

Pentru Senat au obţinut mandate Adrian Oros (PNL), Vasile Dîncu (PSD), Cristian Bordei (Alianța USR-Plus), Attila László (UDMR). 


Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor din 6 decembrie, PNL s-a clasat pe primul loc în judeţul Cluj, după ce, la Camera Deputaţilor, a obţinut  66.515 voturi (32,44%), urmat de Alianța USR-Plus, cu 48.542 voturi (23,67%), PSD, cu 27.689 (13,5%), UDMR, cu 24.574 (11,98%) şi de AUR, cu 11.210 (5,47%).

La Senat, PNL a obţinut 66.567 voturi (32,45%), urmat de Alianța USR-Plus, cu 48.339 voturi (23,56%), PSD, cu 28.011 voturi (13,65%), UDMR, cu 24.521 voturi (11,95%) şi de AUR, cu 12.348 voturi (6,02%).


Prezenţa la vot în judeţul Cluj a fost de 34,1% (208.346 de votanți).

Rezultate finale naționale - Camera Deputaților

- PSD - (1.705.777 voturi) - 28,90 %
- PNL - (1.486.401 voturi) - 25,19%
- USR PLUS - (906.962 voturi) - 15,37%
- AUR - (535.828 voturi) - 9,08%
- UDMR - (339.030 voturi) - 5,74%
- PMP - (284.501 voturi) - 4,82%
- Pro România - (241.267 voturi) - 4,09%


Rezultate finale naționale - Senat

- PSD - (1.732.276 voturi) - 29,32%
- PNL - (1.511.225 voturi) - 25,58%
- USR PLUS - (936.862 voturi) - 15,86%
- AUR - (541.935 voturi) - 9,17%
- UDMR - (348.262 voturi) - 5,89%
- PMP - (291.484 voturi) - 4,93%
- Pro România - (244.225 voturi) - 4,13%

CITEȘTE ȘI

Ce dorește Emil Boc pentru Cluj de la noul Guvern?

 

abonare newsletter