Politică

Mihai Goțiu: „Delegații PLUS au fost amenințați. Decizia mea este de a nu gira ceea ce s-a întâmplat”

Senatorul USR Mihai Goțiu a declarat că procedura de selecție a candidaților USR-PLUS Cluj pentru alegerile parlamentare a fost influențată de intervenții ale conducerii PLUS asupra delegaților locali.

Mihai Goțiu: „Delegații PLUS au fost amenințați. Decizia mea este de a nu gira ceea ce s-a întâmplat” Mihai Goțiu: „Delegații PLUS au fost amenințați. Decizia mea este de a nu gira ceea ce s-a întâmplat”

 

 


Delegații PLUS Cluj ar fi fost amenințați de conducere cu sancțiuni dacă votează membri USR, susține Mihai Goțiu. Parlamentarul a spus și ce intenționează să facă în continuare.

 


Mihai Goțiu și deputatul USR Emanuel Ungureanu sunt nemulțumiți de alegerile interne ale USR-PLUS, nefiind pe locuri eligibile pentru alegerile parlamentare din decembrie, în urma votului din organizația Cluj. Emanuel Ungureanu a anunțat aseară că va ieși din USR Cluj și va merge într-o organizație care îl respectă și apreciază pentru munca depusă.

Cei 120 de delegați care au participat la Conferința Județeană a Organizației USR-PLUS Cluj, au votat, duminică, lista filialei pentru alegerile parlamentare din decembrie. PLUS a fost reprezentat mai bine la alegeri, având 72 de delegați, în timp ce, USR a avut doar 48. Astfel, locurile eligibile au fost ocupate de membri PLUS.


„(Cei de la PLUS - n.red.) au în filiala Cluj-Napoca mult mai mulți membri, de 3 ori mai mulți, decât membrii USR, și când s-au votat delegații și filiala Cluj-Napoca a dat cei mai mulți delegați la filiala județeană, numărul a decis”. Nu mă gândesc momentan să contest procedura. Pe mine ce mă deranjează cel mai mult e faptul că nu a fost o competiție reală și corectă, așa cum stabilisem că vor fi aceste competiții în cadrul Birourilor Naționale Reunite USR și PLUS, mai exact faptul că nu a fost o dezbatere reală a candidaturilor. Totul s-a rezumat la un live pe Facebook în care fiecare candidat a avut 11 minute și 2 minute de prezentare în conferința județeană, asta în condițiile în care nu am avut acces la baza de date a colegilor de la PLUS, pentru a putea măcar discuta direct cu ei. Cu cei cu care am reușit să discut am constatat că li se transmiseseră tot felul de informații neadevărate despre mine, că aș fi fost împotriva Alianței, că aș fi intervenit și aș fi impus negocieri incorecte la listele de alegeri locale, deși la Cluj nu a fost una dintre cele mai corecte înțelegeri, din punctul ăsta de vedere, pe pozițiile pe liste”, a spus Mihai Goțiu, într-un interviu pentru Digi24.

„Din păcate, au fost și intervenții ale membrilor Biroului Național (BN) al PLUS către delegații PLUS Cluj în care au fost amenințați să nu care cumva să voteze candidați de la USR, în care li s-a transmis inclusiv faptul că ar putea exista sancțiuni împotriva celor care ar vota candidați. Nu mi-a venit să cred lucrul ăsta. L-am sunat pe Victor Giosan, membru în BN al PLUS, care avea informații că ar fi făcut o ședință la PLUS Cluj și le-a transmis lucrurile astea. Când l-am sunat a doua zi, nici măcar nu a încercat să infirme, ci pur și simplu mi-a spus «Ăsta e real politic». Îmi pare rău s-o spun dar ăsta nu e «real politic», e genul ăla de «real politic» pentru care oamenii nu mai vor să audă de politică și îi «iubesc» pe politicieni”, a mai spus Goțiu.


Mai candidează Goțiu pe listele pentru Senat ale USR-PLUS?

Întrebat dacă va mai candida, senatorul Mihai Goțiu a declarat: „Momentan decizia mea este de a nu gira ceea ce s-a întâmplat. În viața personală și în fosta carieră de jurnalist și în cea de activist civic și în cea de politician mi-am asumat de fiecare dată să spun adevărul cetățenilor, condiție în care nu pot să ies în public și să spun «Da, alegerile din filiala USR Cluj au fost corecte. Am încredere că cei care au ajuns pe primele poziții și pe care am apucat să-i cunosc în prezentările de 13 minute sunt cei care vor schimba lucrurile în România». Poate că sunt niște oameni excepționali, poate că au capacitatea să facă lucrul ăsta, dar pentru asta vor avea ocazia și în campania electorală și poate direct să mă convingă și pe mine și pe cetățeni că într-adevăr așa stau lucrurile. În 13 minute mi-e imposibil să spun că mi-am făcut o opinie avizată. Mai mult durează interviul pentru angajarea unui paznic care să aibe grijă de bunurile tale decât a unui om pe care îl trimiți să aibă grijă de România”.

„Vreau să-mi continui luptele pe care le-am început pentru mediu, ape, păduri, pentru alte cauze ale societății civile. Într-adevăr, s-a inițiat și o petiție pe Declic pentru a mă convinge să candidez independent. Nu e o decizie pe care s-o iau acum dar cu siguranță vreau să le transmit tuturor celor care mă susțin, sute, mii de mesaje pe care le-am primit, că nu voi ieși din luptă și voi găsi o soluție să duc lupta cu mafia pădurilor, apelor, microhidrocentralelor până la capăt”, a mai spus Goțiu.


CITEȘTE ȘI

Parlamentare 2020. Cine sunt și cu ce „se laudă” candidații Alianței USR-PLUS Cluj pentru Camera Deputaților și Senat?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter