monitorulcj.ro Menu

Politică

Daniel Buda: „Cei care au avut alte opțiuni electorale, să ni se alăture în 24 noiembrie”

Prezența ridicată la vot de ieri, la nivelul județului Cluj, peste media națională, a arătat interesul ridicat al clujenilor pentru „viitorul durabil al României”, susține europarlamentarul Daniel Buda.

„Votul obținut în județul nostru președintele Klaus Iohannis, de 42,09% (150.204 voturi) ne onorează dar ne și responsabilizează în egală măsură. În numele colegilor mei din PNL Cluj, le mulțumesc tuturor clujenilor care s-au prezentat ieri la vot și care au înțeles că președintele Klaus Iohannis este singurul candidat capabil să asigure stabilitate, care să apere cu adevărat interesele românilor și care să ne reprezinte cu responsabilitate și demnitate în relația cu partenerii europeni și internaționali”, a declarat Daniel Buda.

Europarlamentarul clujean are și un mesaj pentru clujeni pentru turul al doilea.

„Îi îndemn pe toți clujenii care ne-au susținut ieri dar și pe cei care au avut alte opțiuni electorale, să ni se alăture în 24 noiembrie, în misiunea pe care ne-am asumat-o alături de președintele Klaus Iohannis, de a construi România normală. Nu în ultimul rând, le mulțumesc foarte mult colegilor mei, parlamentarilor, primarilor, consilierilor județeni și locali, președinților și responsabililor de organizații din PNL Cluj, dar mai ales membrilor simpli, care ne-au ajutat să ducem mesajul președintelui României în fiecare casă”, a mai precizat Buda.