Politică

Daniel Buda (PNL-PPE): "Practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente vor fi eliminate de noua propunere a Parlamentului European, a Comisiei Europene și a Consiliului!"

Europarlamentarul clujean Daniel Buda (PNL-PPE) apreciază că adoptarea în Parlamentul European a raportului privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente este un pas uriaş în sprijinul fermierilor şi consumatorilor.

În calitate de membru al Parlamentului European şi de membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, eurodeputatul Daniel Buda apreciază ca fiind un pas uriaş în sprijinul fermierilor şi consumatorilor adoptarea de către Parlamentului European de la Strasbourg a raportului privind Propunerea de directivă Nr. COM(2018)0173 – C8 0139/2018 – 2018/0082(COD) a Parlamentului European şi a Consiliului privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente.

"Scopul directivei este de a reduce practicile comerciale neloiale în lanţul de aprovizionare cu alimente prin introducerea unui nivel minim comun de protecţie în întreaga UE", spune europarlamentarul PNL (PPE) Daniel Buda.


"Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord care dublează lista practicilor comerciale neloiale şi, în conformitate cu cerinţele Grupului Partidului Popular European, extinde domeniul de aplicare al proiectului de lege propus pentru a acoperi cât mai mulţi furnizori, inclusiv majoritatea organizaţiilor de producători agricoli, şi comerţul cu produse agricole şi servicii auxiliare, pe lângă produsele alimentare.
Sunt de apreciat preocupările Parlamentului European, ale Comisiei Europene şi ale Consiliului de a urmări îndeaproape protecţia agricultorilor europeni, a organizaţiilor agricole şi a întreprinderilor mici şi mijlocii în faţa comportamentului incorect şi, de multe ori abuziv, al marilor operatori din lanţul de aprovizionare cu produse. Practicile concurenţiale neloiale au loc pe tot parcursul lanţului de aprovizionare cu alimente şi se extinde şi în legătură cu comercializarea altor produse", a explicat Daniel Buda.

Potrivit eurodeputatului liberal, "micii producători, dar nu numai, sunt victimele frecvente ale comportamentului comercial abuziv ce implică întârzierea plăţilor, anulări şi modificări unilaterale sau retroactive ale contractelor. Extinderea domeniului de aplicare prin includerea tuturor operatorilor din lanţul de aprovizionare, precum şi extinderea categoriilor de practici neloiale vor duce la o protecţie mai mare acordată fermierilor, iar consumatorii vor avea garanţia unor alimente de calitate şi la preţuri accesibile. Certitudinea juridică dobândită va duce la menţinerea stabilităţii preţurilor, implicit la consolidarea sectorului agricol, iar interesele a peste 11 milioane de fermieri şi în jur de 300 mii de procesatori din UE vor fi mult mai bine apărate. În acelaşi timp, am certitudinea că această propunere va convinge şi mai mult producătorii români de nevoia asocierii în organizaţii puternice".


Prezenta propunere va contribui în mod cert la eliminarea sau cel puţin la diminuarea acestui fenomen distructiv pentru sectorul agricol şi pentru consumatori, spune Buda.

"Partidul Naţional Liberal îşi exprimă mai departe întregul suport atât la nivelul Parlamentului European, cât si la nivel naţional, pentru ca fermierii români să fie trataţi în mod corect în relaţia cu procesatorii şi cu supermarketurile, astfel încât munca lor să fie corect plătită, iar consumatorii să aibă acces la alimente de calitate și la prețuri accesibile", a declarat europarlamentarul clujean Daniel Buda.

abonare newsletter