monitorulcj.ro Menu

Politică

Subprefectul Clujului a fost demis de Guvernul Dăncilă. Györke Zoltán va contesta în instanță decizia

Fără nicio explicație, Guvernul l-a demis din nou pe subprefectul Clujului Györke Zoltán din funcţie la finalul săptămânii trecute.

“Am discutat cu avocatul, urmează să așteptăm motivarea și publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii, apoi cel mai probabil o vom ataca. Deocamdată, nu avem ce ataca pentru că nu e publicată”, a spus fostul subprefect.

El a predat deja legitimația și telefonul de serviciu.

„Hotărâre privind aplicarea mobilității pentru domnul Györke Zoltán din funcția publică de subprefect al județului Cluj în funcția publică de inspector guvernamental” – așa sună hotărârea de Guvern aprobată vineri.

Gyorke Zoltan, fost subprefect de Cluj din partea PNL în perioada 2008-2009, a fost dat afară din funcţia de inspector guvernamental al Secretariatului General al Guvernului pe 31 iulie 2013, după ce acesta solicitase Guvernului condus de Victor Ponta să fie repus în funcţia de subprefect, care era vacantă. Guvernul, folosindu-se de ordonanţa de urgenţă 77/2013, pentru reducerea numărului de posturi din administraţia locală, l-a dat însă afară din funcţia de inspector guvernamental pe Gyorke Zoltan. De altfel, OUG 77/2013 a fost ulterior, în 2014, declarată neconstituţională.

Gyorke Zoltan a câştigat în instanţă repunerea sa în funcţie, însă Guvernul României, prin Victor Ponta, a refuzat timp de mai bine de o lună să pună în aplicare decizia Curţii de Apel Cluj şi a atacat-o cu contestaţie în anulare. Gyorke l-a dat din nou în judecată pe Ponta, precum şi pe preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Jozsef Birtalan, pentru că au refuzat să aplice decizia instanţei şi cere amenzi drastice: 1.000 de lei plus 20% din salariul minim brut pe economie (adică 195 de lei) pentru fiecare zi de întârziere a punerii în aplicare a sentinţei, plus alte penalităţi.

Cine este Gyorke Zoltan şi cum i-a dat dreptate instanţa

Gyorke Zoltan, 47 de ani, a făcut parte din PNL şi a fost consilierul personal al lui Marius Nicoară, fostul preşedinte al CJ Cluj, în perioada 2004-2005, apoi directorul de cabinet al secretarului de stat al MAI Liviu Radu, între 2005 şi 2008. În 2008 a devenit subprefect al Clujului, funcţie în care a stat până în 2009, când a fost retras în funcţia de inspector guvernamental, la dispoziţia SGG şi a Guvernului. El a stat în acest post până pe 31 iulie 2013, fără să mai fie numit în vreo altă funcţie publică.

Înainte să fie dat afară, în 2013, Gyorke i-a solicitat primului-ministru Victor Ponta să fie numit din nou subprefect de Cluj, bazându-se pe principiul legii care spune că mobilitatea funcţionarilor publici trebuie să se facă în interesul acestora, iar funcţia de subprefect de Cluj era vacantă. Guvernul a refuzat, ba chiar l-a eliberat de tot din corpul inspectorilor guvernamentali.

În instanţă, Guvernul, Victor Ponta şi SGG au argumentat că Gyorke Zoltan a fost eliberat din funcţie în baza OUG 77/2013 (emisă în iunie 2013), precum şi că solicitarea de transfer într-o funcţie nu este un drept al persoanei interesate, ci o competenţă a angajatorului. Ei au mai arătat că transferul lui Gyorke trebuia să fie aprobat de Prefectura Cluj, lucru care nu s-ar fi întâmplat, pentru că Gyorke nu a „depus diligenţe în realizarea acestui demers”. Guvernul s-a mai apărat spunând că legea nu prevede sancţiuni dacă nu se dă curs unei propuneri de numire în funcţie, astfel că situaţia lui Gyorke era „de strictă interpretare”.

Instanţa Curţii de Apel Cluj a stabilit însă că Gyorke, ca funcţionar public, trebuia să beneficieze de dispoziţia legală care îi era favorabilă, la solicitarea expresă, adică să fie numit în funcţia de subprefect la Cluj, respectând principiul stabilit de lege al mobilităţii în interesul funcţionarului public.