monitorulcj.ro Menu

Politică

Horia Nasra: „Cred că Emil Boc a îngropat proiectul pentru metrou”

Odată cu începerea noului an, micile războaie între politicienii clujeni și-au reluat cursul normal. Astfel că, președintele PSD Cluj, Horia Nasra, a lansat câteva atacuri (și/sau întrebări) către primarul Emil Boc, majoritatea având legătură cu problemele de infrastructură cu care se confruntă municipiului Cluj-Napoca și pentru care încă nu s-au găsit soluții viabile.

Infrastructura municipiului Cluj-Napoca este un subiect atât de dezbătut, încât clujenii au ajuns să se sature să se plângă de aglomerație. Au fost lansate numeroase soluții, iar reprezentanții locali s-au întrecut în propuneri și în cifre pentru posibile proiecte. Cert este însă că orașul se sufocă, iar asta este o realitate vizibilă.

Astfel, luând deja evidentul și încercând să îl sublinieze oarecum mai puternic, președintele PSD Cluj, Horia Nasra, la început de an, cu forțe proaspete după sărbătorile de iarnă a discutat în cadrul unei conferințe de presă despre promisiunile nerespectate ale primarului Emil Boc.

„Domnul primar Emil Boc, care are o experiență serioasă în domeniul administrației, a fost și premier, a fost președinte de partid, ne plimbă cu vorba în niște chestiuni cât se poate de simple legate de infrastructură”, a declarat Nasra.

Metroul lui Boc sau al lui Nasra?

Desigur, subiectul principal a fost cel al metroului, soluție care deja se discută de ani de zile. Proiect care când este și când nu este realizabil. Proiect pe care l-a luat sub aripă și Horia Nasra, militând pentru el în presă, pe rețelele de socializare și organizând câteva întâlniri, încă de acum câteva luni bune (se prea poate, să fie o posibilă mișcare pentru a câștiga simpatizanți pentru viitoarele alegeri de primar din 2020). În luna decembrie a anului trecut, a fost lansat anunțul pentru licitația privind studiul de prefezabilitate al viitorului metrou, iar primarul Emil Boc a declarat că japonezii sunt interesați de construirea trenului subteran.

Președintele PSD Cluj spune însă că, de fapt, edilul a îngropat proiectul.

„În decursul anului 2018 eu mă așteptam să facă ceva concret. Mai mult, eu cred că dumnealui a îngropat proiectul. Fiindcă este inadmisibil ca de un an de zile să spui că susții un proiect de o asemenea anvergură , dar să ai o asemenea abordare cu totul diletantă. Am aflat că dumnealui bugetează un studiu de prefezabilitate. Și eu mă gândesc că dacă bugetezi un studiu de prefezabilitate, ulterior dorind să faci un studiu de fezabilitate, ești un om politic responsabil și nu avansezi niște cifre fără să ai o minimă competență și minime informații în domeniu. Dacă în 2015 ne spunea că metroul costă 5 miliarde de euro și este o aiureală, că nu poate fi sustenabil un astfel de proiect fiindcă municipiul e prea mic, iată că în 2018, în absența finalizării acelui studiu ne spune că proiectul costă 1,7 miliarde de euro. De unde și până unde aceste cifre, nu știu”, a explicat politicianul.

De asemenea, Nasra îl acuză pe Boc că a exclus trei mari localități din apropierea Clujului din proiectul pentru viitorul metrou.

„Emil Boc a aruncat pe piață că vrea să facă un metrou între Florești și Cluj-Napoca. Să poți obține finanțare tu trebuie să obții finanțare pe zonă metropolitană în primul rând. Ca să poți face proiecte pe zona metropolitană, trebuie să te întâlnești cu primarii respectivelor comunități. De asemenea, nu are logică faptul că Emil Boc a exclus trei localități limitrofe Clujului din acest proiect. A exclus Gilăul, a exclus Apahida și a exclus Jucu. Nu există nicio rațiune pentru care să nu oferi o mobilitate bună clujenilor spre platforma industrială de la Jucu. Nu există nicio rațiune pentru care să blochezi legătura între Cluj-Napoca și Jucu”, a zis Nasra.

Șapte localități dau mâna pentru un tren metropolitan

Reprezentanții locali au declarat în luna decembrie a anului trecut că în momentul de față se fac studii pentru a vedea exact cum va evolua transportul în comun în zona municipiului Cluj-Napoca și a localităților limitrofe. Însă, în discuții, indiferent că a fost vorba de tren metropoliat sau de metrou, nu s-a pus niciodată problema excluderii celor trei localități despre care a adus vorba președintele PSD Cluj.

“Proiectul vine să ofere şanse de mobilitate şi de dezvoltare economică pentru tot ce înseamnă zona economică de la Gilău, Floreşti, Cluj, Baciu, Apahida, Jucu, Bonţida. E prima fază de reglementare. Am găsit deschidere la toţi primarii pentru ca începând cu anul 2019 să putem demara acest proiect la nivelul studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate pentru a putea obţine chiar din acest exerciţiu financiar bani europeni pentru realizarea acestui tren metropolitan. Acest proiect trebuie privit integrat. Tot ce se întâmplă în Cluj are impact în zona metropolitană şi tot ce se întâmplă în Floreşti, Apahida, Baciu are impact pentru Cluj-Napoca. Am privit acest proiect integrat pentru a da şansă de modernizare şi dezvoltare şi pentru partea de mobilitate şi pentru creşterea economică a întregii zone”, a spus Boc.