monitorulcj.ro Menu

Politică

Steluța Cătăniciu a pierdut la CEDO. Condamnarea pentru conflict de interese rămâne în picioare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă plângerea deputatei Steluţa Cătăniciu, vicepreşedinte ALDE, împotriva sentinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a constatat în 2015 că aceasta a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că deputatului ALDE nu i-au fost încălcate drepturile pe durata procedurii administrative și a proceselor pe care ea le-a inițiat după ce a fost declarată, de către Agenția Națională de Integritate, ca fiind în conflict de interese administrativ.

Steluța Cătăniciu, care este membră a Comisiei speciale conduse de Florin Iordache, calitate din care se ocupă de modificarea legilor Justiției și a Codurilor penale, nici nu ar fi trebuit să fie parlamentar ca urmare a concluziilor ANI.

După ce ANI a declarat-o în conflict de interese administrativ, în martie 2013, deputatul ALDE a contestat în instanță raportul Agenției. A pierdut la Curtea de Apel Cluj și la Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce nu a împiedicat-o să se adreseze CEDO.

„Declară cererea ca fiind inadmisibilă”, a fost concluzia CEDO.

După ce ICCJ nu i-a dat câştig de cauză, menţinând decizia de conflict de interese, Steluţa Cătăniciu a declarat că nu are de ce să părăsească Legislativul.

„Sentința pronunțată de ICCJ nu schimbă cu nimic situația mea. Da, s-ar fi schimbat dacă era admisă contestația în anulare, dar cum nu a fost, practic rămâne în vigoare sentința din noiembrie, 2015. Și nu am niciun motiv pentru care ar trebui să demisionez, pentru că eu am respectat această sentință, așa cum de altfel a respectat-o și Parlamentul”, spunea deputatul ALDE.

Cum politicianul avea interdicție de a mai ocupa vreo funcție publică, dar colegii i-au validat mandatul de parlamentar, cazul său a apărut și în cele două rapoarte MCV din 2017.

În martie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Steluţa Gustica Cătăniciu a fost în conflictul de interese administrativ când a ocupat funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local Cluj-Napoca (2008-2012), întrucât a acordat asistenţă juridică unei firme aflate în proces cu municipalitatea.

O lună mai târziu, Steluţa Cătăniciu a cerut Curţii de Apel Cluj să anuleze raportul ANI, însă instanţa i-a respins cererea în 30 decembrie 2013. Cătăniciu a contestat decizia la insnaţa supremă, care în 24 noiembrie 2015 a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti şi a stabilit definitiv că Steluţa Cătăniciu a fost în conflict de interese administrativ.

Steluţa Cătăniciu a formulat o contestaţie în anulare, însă şi această cale extraordinară de atac a fost respinsă ca nefondată de instanţa supremă. În ciuda faptului că avea o interdicţie de a ocupa funcţii publice timp de trei ani, Steluţa Cătăniciu a candidat în 2016 şi a obţinut un mandat de deputat.