monitorulcj.ro Menu

Politică

“Fără penali în funcţii publice”: Listele de semnături, trimise la primării. Ce urmează

Campania “Fără penali în funcţii publice” s-a încheiat oficial, chiar dacă în anumite localităţi se mai semnează pentru această iniţiativă. Clujul este pe un loc fruntaș în rândul județelor care au strâns cele mai multe semnături.

Mai sunt însă câteva etape importante până la transpunerea iniţiativei în Constituția României.  Potrivit iniţiatorilor, listele de semnături urmează să fie depuse în cursul acestei săptămâni la primării pentru a fi validate, După validarea de către primării a listelor de semnături, acestea vor trebui depuse în Parlament până pe 21 septembrie. Apoi, parlamentarii vor vota un proiect de lege pentru organizarea unui referendum de amendare a Constituției. Aleşii nu au însă un deadline pentru a pune pe ordinea de zi un asemenea punct, astfel că l-ar putea amâna la nesfârşit.   

“Listele cu semnături vor fi depuse la primării începând de mâine (n.red-marţi), iar în Cluj-Napoca preconizăm că miercuri. Semnăturile trebuie validate, atestate de primării. Imediat ce Curtea Constituţională va spune că e totul în ordine, potrivit legii, Parlamentul trebuie să introducă pe ordinea de zi un punct privind discutarea referendumului.

Dar Parlamentul nu are un deadline pentru acest lucru, deci pot să lase acest proiect Parlamentului următor moştenire…”, a explicat preşedintele interimar al USR Cluj Christian Schuster.

Rămâne astfel de văzut dacă iniţiativa se va şi concretiza, pentru că singurele partide care au anunţat că susţin demersul USR sunt PNL şi PMP.  Pe de altă parte, ieri, preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că este "îmbucurător" că mai mulţi membri şi susţinători ai PSD se numără printre cei un milion de români care au semnat iniţiativa cetăţenească "Fără Penali în funcţii publice". Acesta nu a dorit să nominalizeze.

Vă reamintim, Clujul este pe un loc fruntaș în rândul județelor care au strâns cele mai multe semnături, anunţau în urmă cu câteva zile, iniţiatorii.

Astfel, echipa de coordonare locală a putut raporta peste 50.000 de semnături de la cetățeni cu domiciliul în județul Cluj, plus încă aproximativ 30.000 de semnături de la cetățeni din alte județe.

“Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării" , spune textul care urmează a fi introdus în Constituția României conform propunerii.