monitorulcj.ro Menu

Politică

Liderul PMP Cluj, Cristian Lungu: „Rareş Rusu, un repetent politic. Plecarea lui alături de alte 150 de persoane, cel mai mare fake news pe care l-a văzut Clujul”

Reprezentanţii PMP Cluj oferă noi argumente şi explicaţii privind plecarea lui Rareş Rusu la PNL. Reacţiile acestora vin după ce zilele trecute fostul consilier judeţean a transmis, într-un comunicat de presă, că a părăsit PMP alături de alte 150 de persoane. Este un fake news cum nu a mai văzut Clujul, spune liderul organizaţiei judeţene a partidului, senatorul Cristian Lungu.

Cristian Lungu îi dă din nou o lecţie lui Rareş Rusu precizând încă o dată că acesta a fost exlus din partid cu majoritate de voturi încă de anul trecut, deci nu avea cum să plece singur. Liderul PMP Cluj a prezentat de altfel, decizia de excludere a acestuia din partid. (foto)

Mai mult, spune Lungu, pe lista amintită de Rusu figurează persoane care de fapt nici măcar nu există.

„Din start vă spunem că aţi fost părtaşi ai celui mai mare fake news făcut la Cluj-Napoca, probabil, pentru că acest Rareş Rusu a fost exclus încă din august anul trecut din partid, ca urmare a atacurilor lansate în presa locală împotriva organizaţiei. A fost o şedinţă în luna august, sunt documente care arată foarte clar asta.  

Rareş Rusu a fost aşadar exclus nu doar pentru atacuri ci şi pentru că în şedinţele pe care le-am avut nu am dorit să îl cooptăm în noua noastră formulă de conducere datorită faptului că nu a făcut performanţe sub nicio formă.

Acest pesonaj are o carieră în spate de aproape 18 ani de politică, iar cea mai mare treaptă pe care a ajuns a fost cea de consilier judeţean, de unde a fost părtaş în numeroase scandaluri. Eu nu am găsit niciun proiect pe care el să îl fi iniţiat, să şi-l asume, ca şi consilier judeţean. Amintim şi cifrele pe care le-a obţinut în primul rând ca preşedinte al organizaţiei municipale Cluj-Napoca (2,72 %) la ultimele alegeri locale. La parlamentare, ca preşedinte al organizaţiei judeţene a obţinut 3,15%. Nu văd un mare om politic, ci un repetent politic şi vreau să felicit PNL Cluj pentru marea achiziţie”, a declarat liderul PMP Cluj, senatorul Cristian Lungu, într-o conferinţă de presă la care au participat şi lideri ai principalelor organizaţii PMP din judeţul Cluj.   

Preşedintele organizaţiei judeţene a PMP a făcut câteva lămuriri şi în privinţa unora dintre cei amintiţi de Rusu că ar fi plecat alături de el din partid.

„Marian Morar nu a mai fost cu noi de anul trecut.. În ce îl priveşte pe Sebastian Lazin de la Dej, acesta este preşedintele care a plecat voluntar, în vara anului trecut. A spus că nu îşi doreşte să se implice pentru că nu mai are timp. ..

Şi pentru a vă arăta că aţi asistat la un mare fake news, acest Călin Pavel de la Huedin nu există... Am apelat şi la Bucureşti, acest om nu a fost niciodată în PMP, de la înfiinţare şi până astăzi. Nu apare un Călin Pavel în judeţul Cluj, nu ştiu cine este acest domn. Am dat telefoane, nu am reuşit să îl identificăm”, a completat Cristian Lungu.  

Vă reamintim, liberalii clujeni au anunţat marţi că peste 150 de membri ai PMP Cluj, printre care şi persoane din conducere, au decis să plece din această formaţiune politică şi să treacă la PNL.

"Membrii PMP Cluj părăsesc în masă formaţiunea şi aderă la PNL Cluj! Fostul preşedinte şi consilier judeţean al PMP Cluj, Rareş Rusu, alături de preşedintele organizaţiei Câmpia Turzii şi fost secretar general al judeţului, domnul Marian Morar, de preşedintele organizaţiei Dej, domnul Sebastian Lazin, de preşedintele organizaţiei Huedin, domnul Călin Pavel, împreună cu peste 150 de membri din aceste organizaţii şi din Cluj-Napoca, au decis să părăsească PMP Cluj şi să adere la PNL Cluj", se arăta într-o informare transmisă, marţi, de PNL Cluj.